Purtătorul de cuvânt al lui Putin i-a răspuns Maiei Sandu: „Chișinăul nu trebuie să vadă vreun pericol din partea Rusiei”
Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a venit cu o reacție după ce șefa statului, Maia Sandu a declarat că autoritățile sunt obligate să pregătească armata în condițiile agresiunii militare din Ucraina. De asemenea, Peskov a susținut că Republica Moldova nu trebui să vadă o amenințare din partea Rusiei, scrie RIA cu referire la TV8.
Peskov a afirmat că „Chișinăul nu trebuie să vadă vreun pericol din partea Rusiei”, dar să opteze pentru relații mai bune.
„Nu există riscuri pentru Rusia. Dar nici Moldova nu ar trebui să vadă nicio amenințare aici. Acest lucru este complet absurd. Probabil că cineva va compara asta cu Ucraina. Dar aici orice comparație este absolut nepotrivită”, a declarat Peskov jurnaliștilor.
De asemenea, Peskov a mai precizat că „Moldova nu s-a transformat într-un asemenea centru „anti-rusesc”, așa cum au încercat să facă din Ucraina”.
„Povestea este diferită acolo. Probabil că ar fi în interesul Moldovei să caute relații bune, avantajoase și reciproc respectuoase cu noi”, a mai spus el.
Astfel de reacție vine după ce Maia Sandu a declarat sistemul de apărare a Republicii Moldova se află într-o stare proastă și este necesar să fie modernizat. Șefa statului a precizat că subiectul privind necesitatea echipării armatei nu ar fi fost discutat, dacă Rusia nu ar fi declarat război Ucrainei.
„În situația în care vedem ce face Rusia în Ucraina, ar fi total neserios să nu ne gândim cum ne apărăm, dacă ni se întâmplă o astfel de tragedie. Sper foarte mult să nu ajungem acolo, dar nu depinde de noi” a declarat președinta Republicii Moldova în cadrul emisiunii „Bună seara” de la un post public de televiziune.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
Ucraina s-a transformat în centru anti-rusesc ? Și, cu ce a pătimit Rusia de la Ucraina până la 24 februarie 2022 ? Eh, s-a otrăvit conducerea Rusiei cu propria propagandă, creată pentru alții !!!
Cu alte cuvinte, pro-rusismul inca este atat de puternic in RM, incat momentan nu este cazul sa fie eliberata de fascisti.
Liniștiți-vă copii! ”Rămâneți la locurile voastre, tovarăși!” Noi suntem buni, suntem îngeri păzitori, dar nu care cumva să vă luați nasul la purtare că dăm cu voi cu curu de pământ! Noapte bună, copii…
Nu este nici un pericol. Asa le am spus
ukrainenilor si dupa aia au inghitzit galu
sca. Maldafanii o sa o inghitzitzi si voi.
Davai neutralitate. Fara NATO, celovek.
RuSSia – minciună! Pe ruși să nu-i crezi nici când îți oferă daruri. Ori dracul, ori ruSSnacul! Când muscalul îți oferă pipa păcii, așteaptă-te la un satar (tanc, obuz etc) in spate.
Cine poate sa creada ce spun niste criminali?
Domnul Peskov este ingerul pacii cuibarit in IAD.
Domnule Peskoff !:::::: Basarabia sa nu se teama cu
conditzia sa faca ce vor rusii.
Basarabia sa nu se teama de o invazie ruseasca
chiar daca chisinaul va declara Unirea cu
Romania ????? Monsieur Peskov.
Basarabenii sa nu se teama de kremlin chiar daca
ei nvor sa fie aparatzi de NATO ????????.
Monsieur Peskov.