CSI / RusiaUcraina

Putin a fost informat despre incursiunea pe teritoriul rus a unor ”sabotori” veniți din Ucraina, susține Peskov

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a fost informat despre o incursiune în curs de desfăşurare pe teritoriul rus a unor ”sabotori” veniţi din Ucraina, un atac menit să ”distragă atenţia” de la cucerirea oraşului Bahmut, revendicată de Moscova, a declarat purtătorul său de cuvânt, citat luni de AFP și Agerpres.

”Ministerul Apărării, FSB şi gărzile de frontieră l-au informat pe preşedinte (…), se acţionează pentru a elimina acest grup de sabotaj de pe teritoriul rus”, a declarat Peskov pentru agenţiile ruse.

Astfel, potrivit purtătorului cuvânt al lui Putin, Ucraina a lansat acest atac asupra regiunii Belgorod, care se învecinează cu teritoriul ucrainean, pentru a ”distrage atenţia” de la situaţia din Bahmut, epicentrul luptelor ruso-ucrainene de luni de zile şi oraş pe care Moscova a afirmat că l-a cucerit în acest weekend.

”Înţelegem pe deplin că scopul acestui act de sabotaj este de a distrage atenţia de la Bahmut, pentru a minimiza efectul pierderii oraşului de către partea ucraineană”, a declarat acesta.

În schimb, Kievul afirmă că mai controlează câteva obiective din Bahmut, dar mai ales că atacă flancurile ruseşti din suburbii, pentru a încercui forţele Moscovei în oraş.

De asemenea, Kievul a declarat luni că nu are ”nimic de-a face” cu incursiunea unor combatanţi în Rusia, într-o regiune de frontieră cu Ucraina, un nou incident pe teritoriul rus atribuit de Moscova Ucrainei, potrivit sursei citate.

„Ucraina urmăreşte cu interes evenimentele din regiunea rusă Belgorod şi studiază situaţia, dar nu are nimic de-a face cu acest lucru”, a susţinut, pe pagina sa de Twitter, Mihailo Podoliak, consilier al preşedinţiei ucrainene. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *