CSI / Rusia

Putin – salvatorul mincinos

Practic, nu e cauza nobilă în lumea asta, de la salvarea urşilor polari, tigrilor de amur, lupta cu cauzele încălzirii globale, terorism, trafic de droguri etc, în care Rusia să nu se declare activistă militantă.

Putin afirmă că Rusia vrea să lupte contra terorismului împreună cu restul lumii, potrivit unui interviu publicat luni. Totodată, şeful statului rus nu pierde prilejul că să acuze din nou Occidentul de exacerbarea crizelor internaţionale, notează agenţia Reuters.

„Ne confruntăm cu ameninţări comune, iar noi încă mai dorim că toate ţările, din Europa şi întreagă lume, să-şi unească eforturile de a combate aceste ameninţări, şi încă ne luptăm pentru acest lucru”, a afirmat el într-un amplu interviu acordat ziarului german Bild.

„Mă refer nu numai la terorism, ci şi la crimă, traficul de persoane, protecţia mediului, precum şi la multe alte provocări comune”, a spus el.

„Dar asta nu înseamnă că noi ar trebui să fim de acord cu tot ceea ce alţii decid cu privire la aceste sau la alte probleme”, a insistat el.

În bună tradiţie URSS, care, pe de o parte, cheltuia tot mai mult pentru cursa înarmării şi susţinerea regimurilor sângeroase în toate colţurile lumii, pe de altă parte era în fruntea „luptei pentru pace” (dar numai în cazul razboiaelor pe care nu le susţinea, altfel erau razboiae de eliberare naţională), Vladimir Putin face tot ce a învăţat mai bine pe băncile şcolii KGB şi apoi în coridoarele organului represiv al URSS.

Demersul lui Putin copiază la „indigo” (evident la altă scară) comportamentul mafioţilor de modă veche, om cu conştiinţa încărcată de păcatul uciderii a numeroşi oameni şi, totodată, sprijinitor şi ctitor de biserici; cap al unei reţele de extorcare şi şantaj şi totodată mecena şi finanţator al cantinelor pentru săraci.

Amintim că Rusia lui Vladimir Putin este acuzată de ţară vecină, Ucraina, că susţine terorismul de orientare pro-rusă prin finanţarea, coordonarea şi înarmarea gherilelor din Donbas, că trimite grupări diversioniste şi sprijină activităţi teroriste pe teritoriul Ucrainei. Recent, Kievul a anunţat că a finalizat strângerea dovezilor în acest sens pe care le va prezenţa ONU, în vederea declarării Rusiei că ţară care sprijină terorismul internaţional.

Cine mai vrea să fie salvat de Puţin?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *