Stat patrimonial, deţinut în regim absolut de stăpânitorii ei, stat destinat să subjuge pe cei care se află între graniţele sale şi să îşi ducă mai departe misiunea de cucerire, statul rus, mai vechi sau mai nou, indiferent de coloratura sa ideologică, este marcat de această amprentă, simbolică,a violenţei şi ipocriziei.
Alibiurile de care Rusia s-a servit, istoric, spre a-şi legitima imperialismul, de la cruciada pan-slavă şi pan-ortodoxă la internaţionalismul proletar, sunt, cu toate, generate de acest miez constant şi malefic al mesianismului: Rusia este chemată să îşi conserve,prin arme şi prin imperiu, condiţia sa de stat ales, purtător al unui destin indicat de divinitate, de istorie sau de raţiunea marxist- leninistă.
Revizionismul
Ca şi Uniunea Sovietică în epoca interbelică, Rusia lui Putin este, aşa cum s-a observat în atâtea comentarii, un stat care ambiţionează să pună sub semnul întrebării şi să submineze ordinea globală pe care a stabilit-o finalul de “Război Rece”. Rusia este, din acest unghi de vedere, un stat clasic revizionist, din familia Germaniei national- socialiste. Oricât de deranjantă ar fi această comparaţie pentru propaganda rusă,ea dă măsura obiectivului pe termen lung,asumat ca atare. Ceea ce Putin duce în Siria este doar o campanie din acest război de durată. Scindarea Ucrainei, promovarea eurasiatismului economic fac parte din acelaşi proiect. Forţa militară este expusă, utilizată, invocată. Rusia propune un tip de politică externă perfect inteligibil pentru ţari, ca şi pentru Stalin sau Brejnev.
Revizionismul lui Putin este dependent de succesul în dislocarea unităţii occidentale- şi în acest punct, strategia sa o continuă pe cea sovietică. Memoria istorică recentă este elocventă. Mobilizarea împotriva înarmării nucleare din anii 80, emoţiile colective generate de perspectiva unui cataclism atomic au fost un aliat semnificativ al URSS în lupta ei imagologică. Ca şi URSS, Rusia este atentă la cultivarea unor sentimente anti-americane. Un bloc atlantic este un inamic redutabil. Slăbirea lui este ţinta urmărită cu atenţie şi cu sagacitate.
Ca şi URSS, Rusia lui Putin are avantajul de a benefia de aliaţi în comunitatea occidentală de naţiuni. Declaraţiile lui Jean- Claude Juncker nu sunt elucubaţiile unui eurocrat, ci semnul influenţei de care dispune, în cadrul Uniunii, acest grup ce favorizează “normalizarea” relaţiilor cu Rusia. Schimbând ce-i de schimbat, aceşti politicieni europeni rafinează strategiile celor care au lucrat, în anii de “Război rece”, pentru cultivarea unui modus vivendi cu URSS. Ei vin din această tradiţie care a acceptat, cu seninătate, divizarea Europei şi a cauţionat, prin impotenţă complice, naşterea unui imperiu global comunist.
Ca şi URSS, Rusia lui Putin exploatează, pas cu pas, această breşă pe care anti-americanismul o deschide în comunitatea occidentală. O Europă eliberată, în termenii lui Jean- Claude Juncker, de patronajul american este Europa pe care autocraţia lui Putin o priveşte ca pe un partener ideal. Un partener care să fie şantajabil energetic şi intimidat militar, un partener care să consimtă la stabilirea unei noi linii de împărţire a Europei, un partener să accepte hegemonia rusă ca pe un fapt natural, parte a noii ordini globale. Eliminarea Statelor Unite din această ecuaţie, marginalizarea Marii Britanii şi domesticirea central şi est- europenilor sunt elementele acestui viitor pacific pe care îl desenează unii dintre politicienii europeni. În Germania şi nu numai, o asemenea viziune îşi are adepţii ei. Vechile reverii geopolitice sunt evocate, convenabil, în acest moment. O Europă a europenilor: dincolo de acest slogan ipocrit, se află acea Europă dominată de Rusia pe care retragerea Statelor Unite ar face-o posibilă.
Revizionismul lui Putin este animat de voinţa, implacabilă, a restabilirii poziţiei hegemonice a Rusiei. În Siria, ca şi în Ucraina,brutalitatea militară este dublată de o rafinată ofensivă a propagandei. Asimetria morală occidentală este aliatul său cel mai de nădejde. Cei care au criticat intervenţia administraţiei Bush în Irak sunt tăcuţi acum, în clipele în care aviaţia rusă atacă nediscriminat în Siria. Stânga radicală , progresistă si umanistă, nu poate avea decât un inamic: imperialismul american şi “ lacheii “ săi. Rusia lui Putin se serveşte de un scenariu deja familiar.
O Europă ieşită din comunitatea atlantică devine, inevitabil, un teren de expansiune al lui Putin. Rusia se află, din nou, la porţile noastre.
sursa: contributors.ro
