Putin susține că în cadavrele victimelor accidentului aviatic în care a murit liderul mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin au fost găsite bucăți de grenade
Joi, 5 octombrie, președintele Rusiei, Vladimir Putin a declarat că au fost găsite bucăţi de grenade în cadavrele victimelor prăbuşirii din luna august a avionului liderului grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, transmite Agerpres.
”Şeful Comisiei de anchetă mi-a transmis un raportat acum câteva zile. Fragmente de grenade au fost găsite în corpurile victimelor dezastrului aerian. Nu a existat niciun impact extern asupra avionului”, a afirmat Putin, prezent la forumul internaţional Valdai care are loc la Soci.
Vă amintim că liderul grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, a murit pe 23 august în urma prăbuşirii avionului său privat, care îl transporta de la Moscova la Sankt Petersburg alături de câţiva colaboratorii de-ai săi.
Prigojin a căzut din graţie şi a fost considerat drept trădător de către Vladimir Putin pentru că a orchestrat revolta din 23 iunie.
Ucraina şi Occidentul bănuiesc că prăbuşirea avionului a reprezentat o răzbunare din partea Kremlinului, teorie pe care Moscova o respinge.
Anchetatorii ruşi nu au spus dacă favorizează pista unui asasinat, a unei probleme tehnice sau a unei erori umane, iar singura anchetă deschisă până acum se referă la încălcări ale regulilor de siguranţă aeriană.
De asemenea, menționăm că după rebeliunea eșuată a liderului grupării Wagner, preşedintele rus le-a dat mercenarilor săi posibilitatea de a alege să se alăture armatei, de a pleca în exil în Belarus sau de a reveni la viaţa civilă.
Astfel, conform lui Putin, ”câţiva mii de luptători” Wagner au semnat contracte de muncă cu Ministerul Apărării.