R. Moldova rămâne fără oi și capre?
Aceștia au menţionat astăzi în cadrul unei conferințe de presă că vor fi nevoiţi să vândă sau să sacrifice o parte din şeptel pentru a cumpăra nutreţuri la iarnă. "În ultimele 12 luni, numărul de oi şi capre a scăzut cu o pătrime de la un milion", a afirmat preşedintele Federaţiei asociaţiilor crescătorilor de ovine şi caprine, Pantelei Plugaru, solicitând suport din partea autorităţilor centrale. "Subvențile acordate de stat sunt nesemnificative. Visăm şi noi să nu mai folosim căldarea şi mâna, dar să avem ferme moderne de oi", a afirmat el.
În același context, viceministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ştefan Chitoroagă, a relatat că ministerul şi direcţiile raionale responsabile cu agricultura evaluează daunele cauzate de secetă, iar la începutul lunii septembrie, demnitari din minister vor prezenta rezultatele donatorilor internaţionali, care vor putea decide asupra eventualelor ajutoare. Ştefan Chitoroagă consideră că ar putea fi modificat Regulamentul privind acordarea subvenţiilor în agricultură, ca ramura oieritului să beneficieze de mai multă asistenţă în 2013.
După Moldpres
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!