R. Moldova se îndreaptă spre ieșire

Cazul Filat sau Shor a demonstrat, că cei mai afectați de lipsa domniei legii (rule of law) nu sunt masele, ci elitele, pentru că anume ele sunt cele care au cel mai mult de pierdut atunci, când legea este aplicată discreționar. Fără un sistem, în care legea este deasupra intereselor politice de dobândire a puterii, vom rămâne în etapa primitivă, în care justiția va fi folosită împotriva elitelor care nici n-au încercat să schimbe mersul lucrurilor. Într-o primă fază, un politician este avantajat de lipsa unui stat de drept, pentru că astfel poate acumula venituri repede, dar, amăgindu-se cu puterea pe care o are, uită că anume el are cel mai mult de pierdut, dacă acest stat s-ar îndrepta împotriva sa. Exemplul lui Filat ar trebui să fie o lecție și pentru ceilalți politicieni, care-l vor urma. Crearea unui stat de drept este, în primul rând, în avantajul elitelor, pentru că ele riscă cel mai mult, controlând, de obicei, majoritatea patrimoniului statului. Această lipsă de viziune este specifică formațiunilor politice din statele primitive, unde elitele pun interesele lor, pe termen scurt, deasupra intereselor comunității, pe termen mediu sau lung. Astfel, încearcă să-și rezolve „problemele” de azi, investesc în umflarea unor probleme viitoare, care rămân a fi „hotărâte” de generațiile care-i vor urma.

Problema justiției din R. Moldova este atât socială, care e creată de lipsa unei economii fiabile, ce împing masele la un exod și la drame care sfâșie familiile, dar și una statală, pentru că forțează elitele politice, de la putere, să perpetueze această stare, temându-se că, o eventuală revenire la normalitate i-ar putea afecta direct și violent.

Ieșirea din acest cerc vicios al disfuncționalității, lașității și miopiei politice creează condiții pentru apariția unor politicieni care ar vedea dincolo de viitoarele campanii. Deocamdată nu se văd politicieni, care ar avea aceste calități și care ar mai avea și cunoștințe sau o înțelegere documentată asupra funcționării statului și ieșirea din prăpastie. Este o pistă falsă, că vom putea transforma actualul fragment de stat sovietic într-o entitate funcțională, membră a Uniunii Europene, prin „experți”, „libertatea mass-mediei” și alte fantasmagorii, pe care le promovează intens diverse organisme internaționale, ce angajează birocrați, care au nevoie de state semieșuate, ca RM pentru a avea unde să meargă să „răspândească lumină”.

Calea spre transformarea acestui s(t)at-uleț într-o entitate funcțională ar putea fi o combinație din presiunea, pe care trebuie s-o pună opinia publică pe cele mai dureroase probleme existente și, de ce nu, oferirea unor posibile soluții, dar și existența unui stat central, ce are, de facto, o putere reală în aplicarea unor politici.

Prin evoluția acestui ex-stat sovietic, de la URSS până astăzi, vedem cum, în urmă cu 30 de ani, statul era extrem de puternic și dacă decidea o anumită politică, ea era, în mare parte, aplicată pe întreg teritoriul imperiului, dar fără o presiune a opiniei publice, care acționează echilibrat, într-o societate, am avut legi aberante, excesive care au dus la formarea unei prăpastii între birocrații statului și cetățenii acestui stat. Astăzi, în locul masei de birocrați comuniști, stă o gașcă de politicieni, care nu mai țin cont de opinia publică. Opinia publică este și ea cu capul în jos, transformându-se într-un soi de ideologie populară anti-elită, aproape anarhistă, care rivalizează cu opinia (publică) a statului și a ocupat locul lăsat liber de ideologia oficială a imperiului sovietic.

Locul, lăsat gol de retorica perfidă a birocrației sovietice, pentru care existența statului era o ideologie supremă a creat în RM, politicieni pentru care existența și perpetuarea actualului stat, dar nu interesele cetățenilor ei, pe termen lung, este cel mai important lucru. Pornind de la această ideologie, oricine contribuie la perpetuarea actualului stat este „prieten”, iar cei care au „tupeul” să spună adevărul, despre cum arată statul actual, este „dușman”. Această ideologie este inflexibilă, oarbă și extrem de agresivă. Adepții ei nu acceptă realitatea pentru a ajunge la anumite concluzii, ci au concluzia pregătită gata și doar pescuiesc fragmente din realitate, prin care încearcă să-și argumenteze „concluzia” pregătită din timp.

Unica opoziție față de acest curent, care a dat faliment, este o opinie publică bine informată, bine educată și cat mai organizată, pentru a reuși să bată în fundamentele problemelor, care ne afectează nu doar în unele efecte. Divizarea opiniei publice este un lucru cât se poate de normal într-o societate, care locuiește în lumi paralele, pe de-o parte avem cetățeni pentru care actualul fragment de stat trebuie, și cred ei că va reveni, ca parte a imperiului rus. Avem o altă categorie, și mai aiurită și visătoare, care vrea refacerea „Moldovei mari”, adică acapararea unor teritorii de la statele vecine – România, Ucraina și transnistria (Rusia). Ultimii, care au cea mai puternică ascensiune în ultima perioadă, este acea parte dintre cetățeni care percep, pe bună dreptate, actuala „țară” drept un fragment de stat românesc, care, mai devreme sau mai târziu, va reveni acolo de unde a fost rupt. Politicienii auto-declarați proeuropeni pornesc și ei de la aceleași idei de ex-fragmentul de stat, dar reușesc, cu abilitate, să-și camufleze intențiile. Pentru a scăpa de „revenirea” artificială la imperiul țarist sau la realipirea naturală la Statul Român, „proeuropenii” promovează actualul status-quo drept o realitate monolită de neclintit. Unica lor problemă este că, în ciuda unei retorici publice comode, există extrem de puțini politicieni care sincer cred, că actualul stat va reuși vreodată să se integreze în Uniunea Europeană. Această opinie este întărită și de declarațiile ambasadorului UE la Chișinău, despre cum RM nu trebuie să meargă nici spre Est și nici spre Vest. Practic, astfel, s-a dat „startul” unei politici antiunioniste și antirusești, cică proeuropeană, dar un proeuropenism „specific”, unde declarăm că vrem să ne integrăm, deși credem că nu vom reuși niciodată. Această realitate, despre problema euro-integrării și lipsa unei elite, care ar crede sincer, că acest lucru este posibil, contrastează vizibil cu aderenții curentului prounionist care, pot fi acuzați de romantism, dar cel puțin sincer, cred că acest lucru se va întâmpla și acționează consecvent.

Votul, privind ieșirea Marii Britanii din UE, a fost o surpriză de proporții, pentru că absolut toate sondajele efectuate arătau că opțiunea de a „rămâne” va fi câștigătoare, totuși în ziua votului, rezultatul a fost opus. Dacă vreodată se va organiza un vot similar pe tematică revenirii acestui fragment de stat acolo unde îi este locul – lângă sau în România, toate sondajele de până atunci vor arăta, că nu vor fi voturi suficiente. Avem un exemplu clar când răspunsul la un chestionar este unul, iar votul, în cabină, este altul. Cei care astăzi, par siguri că un eventual referendum ar eșua și, cu o duplicitate specifică elitelor noastre, spun că sunt pentru organizarea unui asemenea exercițiu, vor avea șansa să trăiască una dintre cele mai mari surprize ale vieții lor (politice). Cu fiecare lună sau an, în care actualul stat eșuează să ofere servicii publice la un nivel minim, să creeze condiții pentru o economie funcțională, care ar permite oamenilor să primească un salariu ce le-ar asigura un minimum necesar, ne apropiem de ieșirea R. Moldova din status quo-ul actual. Ieșirea Marii Britanii a demonstrat, că nimic nu este pe veci când vorbim de politică și de stat, să vedem dacă avem și o opinie publică, capabilă să iasă din cercul vicios al susținerii unor politicieni faliți împotriva altora, în timp ce chiar ideea de stat a ajuns în faliment.