Atitudini

Răul rus: anatomia putinismului

Războiul din Ucraina nu este , prin intensitate şi ferocitate, prin amploare şi prin barbarie, un accident de parcurs.  În dinamica şi motivaţiile sale, războiul declanşat de Rusia împotriva  Ucrainei este punctul culminant al evoluţiei regimului politic care se confundă cu istoria recentă a Rusiei înseşi: putinismul.  Dincolo de  personalitatea tiranului se află un întreg sistem de organizare al societăţii şi statului. Iar “Cartea neagră a lui Putin”, monumentală sinteză coordonată de Galia Ackerman şi Stephane Courtouis, prefaţată de Thierry Wolton, este anatomia acestei metastaze teribile : articulaţiile putinismului sunt crima, propaganda,  raptul, violenţa, apetitul totalitar. Emul al lui Stalin, Putin a ridicat un edificiu  ce ţine captiv un întreg popor. Anii de îndoctrinare sunt urmaţi, dialectic, de anii de război. Agresiunea de acum este testul suprem al Rusiei sale.

Sistemul

          Vladimir Putin, cel care se instalează ca şef de stat  pe  ruinele guvernării  lui Elţîn, este, înainte de toate, un copil al URSS, un om sovietic care se revendică de la tiparul de mentalitate al  totalitarismului. Aparenta adaptare cameleonică de după 1991,  înşelătoarea  sa adeziune la pluralism, toate acestea sunt strategii menite să ascundă, din raţiuni tactice, adevărata sa identitate. Putin are ca unic sistem de referinţă ideologic şi antropologic lumea din care provine. Omul  sovietic  este,  în cazul lui Putin,un amestec de agresivitate,  cruzime, nostalgie imperială şi  resentiment.

          Capacitatea lui Putin de a seduce şi controla o parte însemnată a  naţiunii ruse se explică prin această ereditate comună. Putin este, asemeni supuşilor săi, un copil al  comunismului. Cariera de ofiţer  în serviciile secrete  ale URSS îl leagă pe Putin de o întreagă linie ideologică şi instituţională. Poliţia politică este coloana vertebrală a  sistemului sovietic. Teroarea şi spionajul sunt feţele gemene ale acestui rău totalitar.

          Iar mitul unui James  Bond sovietic, pregătit să lupte cu inamicii patriei, va marca întregi generaţii. Prin îndoctrinare , securistul devine imaginea curajului omului sovietic. De aici până la reabilitarea KGB nu mai este decât un pas. Continuitatea cu epoca sovietică este, pentru Putin şi generaţia lui, una mentalitară şi biologică.

          De la predecesorii săi sovietici, ( căci admiraţia faţă de Stalin este un element central  al imaginarului putinist) ,  noul dictator va prelua un elaborat model al controlului şi al  propagandei. Experimentul ratat de democratizare de sub Elţin este urmat de o consolidare autocratică accelerată. Dictatura lui Putin reciclează, în noua lume a televiziunii, temele naţionalismului  rus şi ale sovietismului. Treptat, prin intimidare, asasinate şi exil,  pluralismul  încetează să mai existe. Soarta moştenirii lui Andrei Saharov, “Asociaţia Memorial”, este simbolică : atacurile statului rus împotriva memoriei şi insulelor de democraţie  sunt premeditate şi violente.

“Lumea rusă”

          Terenul este  curăţat spre a  face loc unei alte lumi- “ lumea rusă”. În sinteza barocă a lui Putin, stalinismul  rezidual se întâlneşte cu tezele proto fascismului rus al lui Ivan Ilin.  Apelul la “ valorile tradiţionale” este parte din această vastă potemkiniadă. Cinismul cleptocratic al Moscovei se drapează în faldurile unui  fals conservatorism. În această ecuaţia a îndoctrinării, reperele sovietice se suprapun peste cele ţariste.  Invocarea “marelui război pentru apărarea patriei” dă naştere unei încercări de a  înregimenta întreaga societate. “Nemuritorii”  lui Putin fac legătura între trecutul lui Stalin şi prezentul său. Defilările din  Rusia sunt oglinda militarizării societăţii înseşi.

          De la ţarism şi de la sovietism  Putin preia   tiparul unei Biserici Ortodoxe plasată sub controlul statului, ca portavoce de propagandă.   Simfonia dintre tiran şi complicele său clerical, Patriarhul Kiril, este una deplină. Biserica  nu  mai administrează suflete, ci soarta geopolitică a Rusiei. Misiunea ei este de a legitima  excepţionalismul criminal al lui Putin.  Amvonul devine  spaţiul de diseminare a urii genocidare.

          Putinismul  ar fi incomplet fară obsesia istoriei.  Una dintre direcţiile sale fundamentale este încazarmarea memoriei. Comisiile de stat au ca sarcină rescrierea orwelliană a trecutului. Crimele comunismului sunt ocultate. Stalinismul este celebrat, în vreme ce unitatea  milenară a Rusiei este asumată ca o dogmă de partid şi de stat. Educaţia istorică este o educaţie sub semnul mistificării şi al urii.  Parcurile militare sunt parte a noii copilării ruse. A refuza adeziunea la mistica oficială  devine o crimă de lez-naţiune.

          Teroarea şi barbaria stau la temelia unui sistem  autocratic.  Tratamentul la care este supusă Cecenia este un  caz de manual. Trecerea de la atacurile genocidare la  transformarea  statului cecen în proprietatea personală a unor gansteri este parte din itinerariul  putinismului. Cecenia este un poligon de experimentare al acestor tactici de control şi de  recolonizare.

          Edificiul putinismului este inseparabil de obsesia Ucrainei.   Naţionalismul sincretic al  lui Putin tăgăduieşte  unei naţiuni dreptul de a exista. Imaginea caricaturală a ucrainenilor ca fraţi mai mici ai ruşilor este  integrată în propaganda da  partid  şi de stat. Statalitatea Ucrainei ajunge a fi contestată în clipa în care  protectoratul rus este pus în chestiune. Perspectiva unei Ucraine  democratice este un pericol mortal.  Alternativa la tirania ar   şubrezi  fatal putinismul.

          Războiul din Ucraina devine ocazia de a tranşa, definitiv,  problema ucrainiană. Denazificarea este un concept dincolo de care se ascunde intenţia de a extermina un întreg grup etnic. Între crime împotriva umanităţii şi genocid, politica Moscovei are ca obiectiv  eliminarea unui popor. Deportările şi   asasinatele  sunt instrumentele lui Putin în Ucraina. Restauraţia sovietică implică aplicarea unui program al barbariei,

          “ Cartea neagră a lui Putin” devine o  referinţă  canonică: erudită şi precisă, ea dezvăluie ramificaţiile unui regim. Dar  ea este şi un  reper moral şi etic, în măsura în care invită la apărarea demnităţii umane în faţa acestui asalt al barbariei. Căci putinismul nu se reduce la persoana trecătoare a unui tiran- el se hrăneşte din energia  criminală şi mesianică a  răului politic rus şi sovietic. Doar întoarcerea la sursele libertăţii şi curajului democratic  poate oferi o alternativă la minciună, spoliere şi crimă.               

Ioan Stanomir, Contributors.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *