Reabcinschi: Este cel puţin anacronic să mai finanţăm cultura pe cap de locuitor

– Dle Reabcinschi, există act cultural în teritoriu? Percepţia generală e că toate evenimentele de anvergură se consumă în capitală, la Chişinău…
– Bineînţeles că există, deşi nu sunteţi singura marcată de această percepţie. Ea derivă din faptul că evenimentele culturale ce au loc azi în afara capitalei sunt puţin cunoscute la nivel naţional. Şi pentru că nu sunt reflectate aproape deloc în presă, apare şi senzaţia că în raioane şi în sate nu au loc evenimente culturale de calitate înaltă.

– Dar ce se întâmplă?
– Am exemple cu duiumul… Bunăoară, în raionul Străşeni, în fiecare august, are loc Eminesciana. Este deja un festival internaţional, la care participă oameni de cultură din România, din alte ţări. Apropo, cu excepţia TIMPULUI, se pare, nu ştiu dacă alte mass-media au reflectat acest frumos eveniment. Vorbeam cu dna Nistor, şefa Direcţiei cultură din Străşeni, şi ea era extrem de nedumerită, decepţionată chiar: am invitat presa naţională, e la o azvârlitură de băţ de Chişinău – chiar nu prezintă deloc interes?.. Acum câteva zile, la Cantemir s-a desfăşurat Festivalul „Nicolae Sulac”, în memoria rapsodului. E un eveniment de amploare, la care participă artişti din tot sudul RM şi din zona economică liberă Dunărea de Jos. Evenimente culturale se întâmplă aproape în fiecare săptămână în republică.

– Poate că această atitudine vine din preconcepţia că tot ce se face în afara Chişinăului nu e modern şi actual, ci, dimpotrivă, e şi provincial?
– Evident că nu putem compara Festivalul „Invită Maria Bieşu” sau cel de Jazz cu acţiunile organizate în teritoriu, la nivel local. Dar tocmai pentru ca aceste evenimente naţionale majore să fie gustate şi apreciate de public, este nevoie să promovăm actul cultural „din faşă”. Adică, dacă vrem ca oamenii să vină la operă, trebuie să-i obişnuim cu frumosul din copilărie, la ei acasă. E adevărat că, deocamdată, multe evenimente au un caracter cumva haotic. Adică, de regulă, în satele noastre activitatea culturală e concentrată mai mult pe păstrarea tradiţiilor, respectiv, constatăm că secţiile de cultură încep să se repete. De aceea, acum trei ani, Fundaţia SOROS şi Fundaţia Culturală Europeană au lansat proiectul „Consolidarea sectorului cultural în RM”. Timp de trei ani, am lucrat cu secţiile de cultură, încercând să le schimbăm viziunea, să vedem prin ce un raion se poate deosebi de altul. Inovaţia a adus şi participanţi, şi spectatori la evenimente. La Călăraşi, de exemplu, dna Tatiana Popa, amfitrioana muzeului „Casa părintească”, a iniţiat Festivalul Sânzienelor, cu toate tradiţiile ce ţin de această sărbătoare. Este un spectacol inedit, care nu se mai repetă în altă parte… Raionul Cahul s-a orientat spre dansuri – unde se dansează mai virtuos decât în această zonă? Iar Briceniul încearcă turişti prin tradiţiile de iarnă păstrate acolo. Astfel, nişte politici culturale reuşite pot fi şi un generator pentru turismul rural… Avem şi exemple de succes economic prin cultură. În una dintre comunităţi – n-o să vă spun care, ca să fie surpriză – este în toi pregătirea pentru Festivalul Perjei. Este un sat în care o bună parte din populaţie se ocupă cu uscatul prunelor şi agenţii economici de acolo şi-au propus să-şi facă mai cunoscută producţia prin folclor. Un asemenea eveniment atrage spectatori, dar şi potenţiali parteneri economici… Iar într-un sat cu doar vreo 800 de locuitori din Leova, primăriţa a creat o formaţie din… angajaţii primăriei. Din concurs în concurs, au fost invitaţi şi în România, au cunoscut oameni, apoi au accesat programe de colaborare transfrontalieră şi, timp de trei ani, au realizat deja 12 proiecte. Şi, de fapt, totul a pornit de la un grup artistic.

– În ce măsură aceste activităţi sunt complementare cu cele elaborate de Ministerul Culturii? Ori sunteţi ca două drepte paralele?..
– Acum trei ani, când a fost pornit proiectul, ideea era şă lucrăm împreună cu administraţia publică locală, reprezentată de secţiile de cultură raionale, cu Ministerul Culturii, cu instituţiile şi organizaţiile neguvernamentale, scopul fiind să învăţăm mecanismele de planificare strategică în domeniul culturii. Din păcate, Ministerul Culturii, care la început a susţinut lansarea acestui proiect, mai târziu s-a retras din implementarea lui. Noua conducere a ministerului a manifestat interes de acest program, însă timpul a fost perdut. Şi astăzi, pe lângă multitudinea de evenimente care se întâmplă, la nivel local, în 24 de raioane deja sunt elaborate strategii culturale pentru anii 2011-2015. Majoritatea raioanelor ştiu ce va fi cu cultura în următorii ani. Ceea ce nu putem spune despre organele centrale.

– Apropo de colaborarea cu autorităţile, în curând se va împlini un an de la foarte promiţătorul Congres al oamenilor de cultură, la care a participat şi conducerea de vârf a RM şi care părea decisă să mişte carul din loc…
– Da, atunci au fost trasate obiective de scurtă şi de lungă durată, iar încă noua, la acel moment, guvernare îşi asumase nişte angajamente clare, printre care elaborarea politicii culturale a RM – adică, ce sistem cultural vrem să construim în ţara noastră şi aprobarea Legii Fondului Culturii, al cărei proiect a fost prezentat în cadrul congresului. Din păcate, nimic nu şi-a găsit continuare şi, la aproape un an de zile, nu avem nici legea, nici vreun semnal că s-ar începe lucrul la elaborarea politicilor culturale. Dar o strategie de o asemenea anvergură nu poate fi elaborată într-un singur birou – e nevoie de diferite puncte de vedere, de implicarea tuturor actorilor sociali, de dezbateri. Eu, bunăoară, sunt adeptul aşa-zisului sistem nordic în cultură. Dar acesta e punctul meu de vedere, pe când o bună parte din administratorii noştri culturali se pare că preferă aşa-zisul sistem latin, centralizat, de subvenţionare a culturii.

– Ne puteţi face o „descifrare” a acestor sisteme?
– Sistemul latin e cel pe care l-am moştenit din perioadă sovietică şi care, într-o ţară ca a noastră, nu este eficient. Căci nu avem resurse financiare suficiente pentru a asigura activitatea tuturor instituţiilor de cultură. Dar nu putem adopta nici sistemul aglo-saxon sau liberal, precum e în SUA sau Marea Britanie, unde cultura nu este susţinută de stat, fiind privită ca o afacere. La noi instituţiile culturale ar muri în câteva luni… De aceea şi optez pentru sistemul nordic, bazat pe principiul descentralizării finanţării instituţiilor de cultură. Adică, artistul poate obţine susţinere din mai multe surse. Ministerul Culturii asigură funcţionarea a doar câteva instituţii-cheie – Teatrul Naţional, Opera Naţională, Filarmonica… Restul – persoane sau instituţii – elaborează proiecte şi le depun la diferite instituţii, abilitate atât cu colectarea banilor, cât şi cu selectarea candidaţilor. Pentru ca acest lucru să se întâmple, e nevoie de adoptarea urgentă a unui şir de legi, inclusiv a legii Fondului Culturii.

– Aţi lansat şi o campanie socială pentru promovarea acestei legi – „Un vot pentru cultură”. De ce nici actualul Legislativ nu votează pentru cultură?
– Nu apucă s-o facă, mai curând… Primul proiect de lege în acest sens l-am prezentat încă în 2005. A fost modificat de o asemenea manieră, încât fusese distrusă ideea de bază a fondului, la care noi privim nu ca la o sursă de bani, ci ca la un mecanism nou de finanţare a instituţiilor de cultură. Din care cauză, l-am retras. În 2009, salutând noua guvernare democratică, am venit cu un nou proiect de lege. Şi iarăşi aşteptăm. Se află deja în Parlament, dar teamă mi-e că, dacă nu se va acţiona rapid, după viitoarele alegeri va trebui s-o luăm de la capăt.

– De ce este atât de principial să modificăm sistemul de finanţare a culturii?
– Pentru că şi în domeniul culturii avem legi bune, care nu funcţionează însă tocmai din cauza finanţării defectuoase – o verigă ce n-a fost reformată şi care împiedică modernizarea domeniului. Mecanismul alocaţiilor pentru cultură a rămas acelaşi ca pe timpul URSS – pe cap de locuitor, pentru anul 2010 normativul fiind de 85,5 lei Astfel, avem sate cu 8000 de locuitori, oficial, care primesc 650 de mii de lei pentru cultură şi care nu au barem o activitate culturală. Aceşti bani, bineînţeles, se duc altundeva decât la necesităţile culturale. E absurd. Dovadă şi cazul relatat de dna Elena Frumosu, şefa Direcţiei Cultură din Criuleni, care spunea că a trebuit să convingă aleşii locali din Maşcauţi că banii veniţi pentru renovarea Casei de cultură, nu pot fi utilizaţi pentru reparaţia drumurilor…

– Ce să facem dacă drumurile într-adevăr sunt un dezastru?..
– Dezvoltarea unei comunităţi are la bază trei piloni: dezvoltarea economică, dezvoltarea socială şi ocrotirea mediului. În centrul acestui triunghi se află omul. Iar calitatea omului este determinată de cultura lui. Majoritatea societăţii noastre, inclusiv politicienii, văd rolul culturii doar ca unul distractiv. În societatea contemporană, însă, acest rol este cu mult larg. Cred că e timpul să privim la cultură prin această prismă.