CSI / Rusia

Reacția Kremlinului în urma demisiei oficialului rus de la ONU care condamnă acțiunile militare din Ucraina. Peskov: „Nu mai este cu noi, el este împotriva noastră”

Un diplomat rus care și-a anunțat demisia în semn de protest față de invazia Moscovei în Ucraina „nu mai este cu noi, el este împotriva noastră”, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, relatează CNN.

Marți, CNN l-a întrebat pe Peskov despre Boris Bondarev, diplomatul care și-a anunțat demisia luni într-o scrisoare deschisă.

„Kremlinul nu este familiarizat cu această scrisoare. Dacă a fost un angajat al Ministerului de Externe, atunci aceasta este o întrebare adresată MAE (Ministerul Afacerilor Externe)”, a declarat Peskov.

„Aici putem spune doar că domnul Bondarev nu mai este cu noi, mai degrabă este împotriva noastră”, a spus Peskov.

„El are o poziție în care condamnă acțiunile conducerii ruse, iar acțiunile conducerii ruse sunt susținute de aproape întreaga populație a țării noastre”, a spus Peskov când i s-a cerut să explice mai detaliat ce înseamnă „împotriva noastră”.

„Aceasta înseamnă că acest domn s-a exprimat împotriva opiniei generale consolidate din țara noastră”, a adăugat el.

Bondarev, un veteran de 20 de ani în serviciul diplomatic rus, a postat luni o declarație pe un cont de LinkedIn în care a condamnat invazia Rusiei în Ucraina și a criticat Ministerul rus de Externe pentru complicitate în ceea ce el a descris ca fiind un „război agresiv” – un limbaj care este interzis în Rusia în conformitate cu legile de cenzură pe timp de război.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin se bucură în mod constant de un nivel ridicat de aprobare publică, dar televiziunea de stat pro-Kremlin domină undele de emisie, opoziția politică nu este tolerată, iar guvernul rus a interzis efectiv criticile la adresa războiului din Ucraina.


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *