Internațional

Refugiații așteaptă în ploaie și noroi să treacă frontiera dintre Grecia și Macedonia (GALERIE FOTO – REUTERS)














Un refugiat sirian îşi sărută fiul în timp ce înaintează prin ploaie spre frontiera Greciei cu Macedonia, lângă satul grec Idomeni

Austria şi Germania şi-au deschis frontierele pentru refugiaţii din Ungaria. Peste 6.000 de oameni au ajuns deja în Austria şi unii chiar până în Munchen. Autorităţile de la Berlin au anunţat că sunt pregătite să primească în următoarele ore până la 10.000 de migranţi.

Ministrul de Interne, Gabriel Oprea, a primit mandat să nu accepte cote obligatorii de refugiați, la Consiliul JAI, care va discuta propunerea Comisiei Europene pe 14 septembrie.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, ieri, că mandatul României la Consiliul JAI din 14 septembrie va fi să nu accepte cote obligatorii de refugiaţi, adăugând că nu este oportun şi nu este o soluţie să fie stabilite astfel de cote şi că este nemulţumit de anunţul Comisiei Europene. “Din partea României, va participa ministrul de Interne (Gabriel Oprea), cu care am avut o discuţie în această dimineaţă, iar mandatul ministrului de Interne la conferinţa JAI este să nu declare adeziunea noastră pentru cotele obligatorii“, a spus Iohannis.

sursa: reuters.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *