Actualitate

REVISTA PRESEI: Republica Moldova VA SEMNA acordul de asociere cu UE. Summitul va rămâne în ISTORIA țării

Dacă nu semnează acum, după 2014 s-ar putea că lucrurile să se schimbe. Odată ce Rusia va trece peste momentul Jocurilor Olimpice pe care le găzduieşte la Soci, nu va mai fi atât de "blanda". Pentru că da, după standardele Rusiei, embargoul asupra vinurilor şi toate lucrurile rele pe care le-a făcut Moldovei sunt blânde.

Rusia poate mult mai mult, chiar Ucraina poate mărturisi. Sau, Doamne fereşte, Georgia! Să nu uităm că Rusia are un punct unde poate "strânge" Moldova mai mult decât o face cu ajutorul gazelor sau embargourilor – vorbim de Transnistria, republica separatistă ai cărei lideri primesc "lumina" de la Kremlin. Şi unde, poate mai important, Rusia are o baza militară.

Republica Moldova va face primul pas spre înlăturarea celei mai mari probleme pe care o are şi care o ţine în sărăcie – izolarea în raport cu economia mondială. După semnarea acordului de liber schimb, Moldova se poate aştepta nu doar la investiţii semnificative – sigur, nu a două zi după parafare – ci şi la accesul pe cea mai mare piaţă economică a lumii, cea din Uniunea Europeană.

Desigur, vor semna. Motivul e cât se poate de simplu – liderii de la Chişinău nu au altă varianta. În condiţiile în care guvernarea merge destul de prost, cu multe conficte între partidele de la putere, asocierea cu UE este CEA MAI IMPORTANTĂ realizare cu care se pot mândri aceştia. Să aduci investiţii occidentale în ţară şi să faci călătoria mult mai uşoară nu e de ici de colo.

Iar pro-europenii de la Chişinău au mare nevoie de ceva foarte palpabil, în condiţiile în care stau dezastruos în sondaje, acolo unde comuniştii au cam 35%, iar cel mai bine plasat partid pro-european, PLDM, are cam 15%. Cum îmi spunea cineva care cunoaşte foarte bine situaţia, "dacă vine Voronin la putere, îi arestează pe toţi".

Desigur, simplă semnare a acordului nu înseamnă că Republica Moldova e la 3-4-5, poate nici măcar 7 ani de aderarea la UE. Dar se va bucură de beneficiile asocierii, apoi, cu timpul, ale preaderării. Înseamnă o şansă în plus.

De ce e bine pentru România?

Să ne înţelegem, pentru România ar fi bine că orice ţară non-UE din vecinătatea noastră să se asocieze cu Uniunea Europeană, oricum s-ar numi ea. Înseamnă o extindere parţială a zonei de securitate şi comerţ liber, deocamdată sub formă unei "paturi" subţiri. O prima şansă reală că această zona să se suprapună acelei ţări.

Dacă ţară se numeşte Republica Moldova, acolo unde se vorbeşte limba română şi foarte mulţi cetăţeni se consideră români, e cu atât mai bine.

Pentru România, direct, înseamnă şi accesul în condiţii mult mai bune la o piaţă de câteva milioane de locuitori, dar şi perspectiva că, în câţiva ani, flancul nostru estic va fi mult, mult mai sigur. Nu sună rău deloc.

Asta e primul pas pe care îl face Moldova. Începe să părăsească spaţiul "sovietic", la mai bine de 20 de ani de la dispariţia Uniunii Sovietice. Aşteptăm următorul pas.

Până atunci, să aşteptăm riposta Rusiei. Nu va fi plăcută.

susa: .ziare.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *