Rezervaţia de Stat „Plaiul Fagului” a împlinit 25 de ani de la fondare

„Plaiul Fagului” este o arie protejată cu o suprafaţă de peste 5600 de hectare, situată în raionul Ungheni, în apropiere de satul Rădenii Vechi. Rezervaţia a fost creată ca un ecosistem de conservare şi dezvoltare a biodiversităţii, protecţie a mediului, precum şi pentru cercetări ştiinţifice. Aceasta a ajuns o platformă importantă pentru studiile în domeniu realizate de savanţii instituţiilor de profil ale Academiei de Ştiinţe şi Universităţii de Stat din R. Moldova.
Pe lângă importanţa ecologic-ştiinţifică, Rezervaţia „Plaiul Fagului” este examinată şi în contextul formării unor trasee turistice naţionale şi internaţionale.
Datorită cercetărilor realizate pe teritoriul rezervaţiei, până în prezent aici au fost înregistrate 947 specii de plante, 48 specii de licheni, 65 tipuri de muşchi, 151 soiuri de ciuperci, 49 rase de mamifere, 142 specii de păsări, 12 specii de amfibieni, opt specii de reptile şi 65 de specii ale faunei nevertebratelor solului. Toate sunt incluse în regim strict de protecţie de stat.
„Plaiul Fagului” a fost creată prin hotărâre de Guvern, la 12 martie 1992, ca urmare a reorganizării gospodăriei silvo-cinegetice „Pădurea Rădeni”. Actualmente, Rezervaţia este îngrijită de o sută de angajaţi şi face parte din mai multe proiecte naţionale şi internaţionale, susţinute de partenerii externi. Din anul 2013, Rezervaţia Naturală de Stat din raionul Ungheni găzduieşte festivalul „Sărbătoarea Fagului”, cu scopul de a dezvolta şi promova potenţialul turistic al acestei arii protejate.
moldpres.md