Și această atenție fie că e îndreptată spre sine, spre interior, fie că e îndreptată spre cei de lângă noi. Chiar înainte de Paști, îmi veneau în minte tot felul de gânduri de bucurie, de iertare, de apropiere de ceilalți… Dacă aș fi scris unele mesaje, cred că ar fi fost artificiale, iar eu aș fi fost falsă. Pentru că, trebuie să recunoaștem, doar în ajunul sărbătorilor sfinte, de Crăciun sau de Paști, ne gândim să fim mai buni, să spunem din inerție „iartă-mă”, de dragul de a fi iertați. În realitate, spectacolul social din stradă, din biroul de lucru, din discuțiile cu vecinii este același. În noi persistă nesimțirea, indolența, prostia, aroganța, invidia etc. N-aș mai vrea să continui lista, căci oricum câmpul nostru comportamental e minat cu multe mârlănisme. Spunem „iartă-mă” din politețe, din frica de a nu ne pierde pacea. Dar această diplomație de moment e mai periculoasă pentru noi decât o invazie a străinilor…
Conștientă că nu mă pot îndepărta prea mult de spectacolul din jurul meu, pentru că el este prezent odată cu „vreme trece, vreme vine”, am deschis o carte bună, „Spectacolul civilizației” de Mario Varga Llosa. Cartea nu mi-a picurat balsam pe suflet. Lumina curată a unei cărți, care spune adevărul despre noi, nu-ți aduce multă liniște, dacă educația în societatea de astăzi este o carență fundamentală. Nici autorul, care a luat Premiul Nobel pentru literatură în anul 2010, oricât de talentat ar fi în ale scrisului, nu poate opri măcelul imoral al lumii, după ce din civilizația spectacolului a dispărut elita intelectuală, modelul ideal, cultura. Cel puțin, această carte mi-a adus argumente clare că societatea noastră nu e compusă din exponate de muzeu, care nu se mișcă și nu se expun greșelilor. Și, totuși, împăcarea noastră cu răul presupune complicitatea cu el. Un motiv al acceptării acestei realități mediocre a fost, spune autorul, „democratizarea culturii”. Adică, din altruism, „cultura nu putea să rămână în apanajul unei elite, o societate liberă și democratică avea obligația morală de a pune cultura la îndemâna tuturor…”. Așa s-a întâmplat că de-a lungul timpului – literatura, artele și cultura au ajuns să fie subvenționate, iar în societatea noastră contemporană, personajul care, timp de secole, juca un rol important, a dispărut. Acest personaj, recunoscut prin inteligența și luciditatea sa era intelectualul. Llosa menționează că o cauză principală a dispariției intelectualului ar fi că „o cultură care încurajează tot mai puțin efortul intelectual, te face să nu fii interesat de nimic, să nu te neliniștești, și în ultimă instanță, să nu gândești”.
Îndreptându-ne și mai mult spre cantitate decât spre calitate, în defavoarea culturii, fiind mereu într-o goană pentru un loc în față, am început sau continuăm cu și mai multă îndârjire să ne rinocerizăm, complăcându-ne în puținătatea înțelegerii vieții. Mario Varga Llosa atrage atenția la faptul că diminuarea culturii duce la nedoritul efect de a „vulgariza și a face mediocră viața culturală”, aceasta fiind o justificare civică – „trebuia să ajungă la ea cât mai mulți oameni”.
Chiar și în condițiile când la noi, în R. Moldova, este interzis să fie interzis, mă gândesc că oamenii educați și culți sunt șansa acestui popor. Nu prea avem de unde-i lua, din păcate, că s-au cam împrăștiat prin lume, la noi nu prea miroase a creiere arse. Prin tăcerea și cumințenia noastră, promovăm lichele și agramați, care scot țara din normalitate. Pe bună dreptate, e un motiv de pesimism, după cum spune în cartea sa M. V. Llosa, faptul că „purtați de o iresponsabilitate atât de mare cum e această irepresibilă vocație a noastră pentru joc și distracție, am făcut din cultură unul din acele superbe, dar fragile castele de nisip care se spulberă la prima rafală de vânt”.
Silvia Strătilă
