Opinii și Editoriale

Ritualuri satanice la Chișinău. Mitropolia tace…

Să fi ieșit singur, n-aș fi scris nicio literă despre el, căci mulți rătăciți bântuiesc prin lumea aceasta. Însă Dodon, lucrând parcă la comanda veșnicului întuneric, a adunat și a târât din urma sa mii de oameni, inclusiv bătrâni, care mâine, poimâine, se pot despărți de viață… Nici mai mult, nici mai puțin, acest tânăr a organizat un adevărat ritual satanic. Abia mergând, moșnegi și babe, însuflețiți de copii și tineri frumoși, dar induși cu rea-voință în eroare, țipau ca din gură de șarpe: „Ura-a-a-a!” și dansau bucuroși. Iar în fața lor, cel mai entuziasmat, pășea ca un cioclu, Dodon… Același Dodon care în campaniile electorale este primit cu brațele deschise în unele biserici. Iar preoți de-ai noștri, în special unul de la Mănăstirea Ciuflea, care nu se știe pentru ce merite a fost călugărit recent, își mint enoriașii că antihristul crede în Dumnezeu și trebuie să ne conducă țara. Mai mult, clericii îi permit lui Dodon să iasă în fața enoriașilor și să-i amăgească.

Antihristul Dodon este aidoma lui Iuda. De-mi veți spune că și Voronin a procedat întocmai în Miercurea Mare, veți avea dreptate. Se știe deja că el se joacă cu Dumnezeu ca și cu o păpușă. Când are stringentă nevoie de imagine politică și de voturi, Voronin i se închină cu smerenie păpușii, iar când scopurile politice i se epuizează pentru un timp oarecare, aruncă păpușa ca pe o cârpă: „Nahren s pleaja!”. Așa a făcut atunci când s-a dus la monumentul lui Lenin, după care a venit la slujba de Paști. La fel a procedat când a declarat fără pic de rușine, în fața unor călugări, că Hristos a fost comunist. Și atunci când mi-a spus-o în față că Lenin a împușcat preoții răi, pentru a consolida biserica… Chiar nu înțeleg ce hram poartă Vladimir Nicolaevici, dacă nu-și dă seama că într-o bună zi va închide și el ochii și se va întâlni cu păpușa în altă ipostază. Atunci nu-l va mai putea ajuta nici Munteanu sau Petrenco, nici Reidman, nici măcar Mark Tkaciuk…

Dar cea mai mare tâmpenie este că noi suntem o țară ortodoxă, în care capii bisericii se feresc să o apere credința. Dimpotrivă, unii dintre aceștia participă la ponegrirea lui Dumnezeu. Bunăoară, unul dintre cei mai mari susținători ai lui Dodon urmează să devină degrabă episcop. Cu această ocazie, îi solicit respectuos Mitropolitului Vladimir să-i excomunice din biserică în regim de urgență pe Dodon, Voronin, pe toți antihriștii, comuniștii, sataniștii, socialiștii, care în Miercurea Mare au triumfat în fața mulțimilor, dar și să-i caterisească pe preoții care îi promovează pe cei numiți mai sus. Nu banii păstrează unitatea bisericii, Vladâca, ci jertfa Mântuitorului, pe care Dodon și Voronin au călcat-o fericiți în picioare. Știți despre ce vorbesc… Iar biserica este slujitoarea lui Hristos, Înaltpreasfințite, ci nu o filială a infernului.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *