Actualitate

Românii din Cernăuți solicită înființarea unei grădinițe cu predare în limba română

Inițiativa aparține Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți în colaborare cu Liga Tineretului Român „Junimea” din regiunea Cernăuţi, informează BucPress. Primarul Oleksii Kaspurk a luat cunoștință de demersul celor două asociații, menționând că va examina cererile părinților și va căuta o modalitate de a satisface această necesitate educațional-culturală a românilor din orașul Cernăuți. La întâlnire au participat Vasile Tărâțeanu, președintele Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”, membru de onoare al Academiei Române, Vitalie Zâgrea, președintele Ligii Tineretului Român „Junimea”, Arcadie Moisei, inspector școlar din cadrul CCR „Eudoxiu Hurmuzachi”, Corneliu Foloșnea, fost vice-guvernator al regiunii Cernăuți, Vladimir Foloșnea, consilierul parlamentarului român din Rada Supremă de la Kiev, Grigore Timiș, membri ai Centrului Media BucPress din Cernăuți.

Eleonora Moldovan a menționat că acest proiect este cu adevărat unul important pentru comunitatea românească din zonă, adăugând că partea română va depune toate eforturile necesare pentru dezvoltarea acestei grădinițe de copii, în cazul că primăria va adopta o decizie pozitivă. 

infoprut.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *