Romii musulmani din România au câte patru neveste: „Dacă are părul blond e mai scumpă pentru că aurul este semn de bogăție”
Dobrogea este, cu siguranță, cea mai cosmopolită dintre regiunile care formează România. Comunitățile de turci, lipoveni, aromâni au transformat zona într-un adevărat conglomerat socio-cultural unic pentru țara noastră.
În tot acest peisaj, o comunitate cu adevărat neobișnuite sălășluiește în cartierul Bendea din micuțul oraș tulcean Babadag. Puțin peste 1500 de suflete își duc existența în această zonă, însă ceea ce face ca Bendea să fie într-adevăr un loc unic pentru plaiurile mioritice sunt obiceiurile după care se ghidează de zeci de ani oamenii de aici.
Locul din România în care bărbații au câte patru neveste
Oamenii din oraș i-au poreclit simplu „țigani turciți” pentru că toți trăiesc după reguli musulmane, credința pe care aceștia au îmbrățișat-o cu multe decenii în urmă.
Pare imposibil de crezut, dar în Bendea, bărbații au acceptul comunității de avea mai multe soții, acestea fiind cumpărate pe bani grei de către familiile bogate ale comunității.
Cartierul funcționează după reguli stricte. Cinci șefi ai unor clanuri puternice sunt cei care dictează direcția pe care romii musulmani le urmează cu sfințenie.
Prețul acestora variază între 10.000 și 30.000 de euro
Când vine vorba de căsătorie lucrurile sunt total diferite față de comunitățile obișnuite din România. Bărbații își pot achiziționa până la patru soții, iar prețul acestora variază între 10.000 și 30.000 de euro, în funcție de aspectul domnișoarelor.
La mare căutare sunt tinerele cu părul blond. Motivul? Culoarea galbenă, a aurului e semn de prosperitate, iar atunci când mireasa beneficiază de o astfel de culoare a podoabei capilare suma pe care trebuie să o plătească familia ginerelui este mult mai mare.
Inutil să vă mai spunem că fetele se căsătoresc încă de la vârste fragede, o tânără de 16 ani fiind considerată aproape bătrână în cazul în care nu are deja soț.
Dacă aveți senzația că mini-haremul de care se bucură bărbații comunității este apogeul ineditului din Bendea, vă înșelați. Legile cartierului permite căsătoria între veri primari, iar într-o curte pot fi și trei case și o anexă-bucătărie în care locuiesc 50 de persoane, din care 40 sunt copii. Dintre adulți nu lucrează niciunul. Singurul lor venit oficial este, așa cum recunosc, alocația copiilor.
Culmea, locuințele sunt impunătoare, așa cum întâlnim și în alte comunități de romi din țară, însă ceea ce atrage atenția este faptul că cele mai multe dintre aceste case nu beneficiază de apă curentă sau nu sunt racordate la rețele de furnizare de electricitate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
Pozele de mai sus reflecta perfect imaginea pe care o are vestul despre Romania (ceea ce nu trebuie sa ne mire, daca pana si fratii nostri moldoveni ne numesc, alternativ la “fascisti”, “tigani”…). Ca bonbon mediatic, televiziunea vestica arata regulat reportaje despre romi, in care se pune accentul pe discriminarea acestora. Cum s-ar zice, ei ar face treaba buna, dar nu au voie. Si doar fiindca ceilalti romani (sa nu uitam: pentru un francez sau neamt si romul e roman!) ii discrimineaza, saracii nu au de ales si se duc la cersit. D. e. la Düsseldorf, unde au “probleme cu integrarea”.
Cum ai ajuns la concluzia ca vestul are aceasi imagine despre Romania. Cum ai dedus ca moldovenii din Basarabia ii numesc cand fascisti cand tigani pe romani. Probabil dupa ce ti-ai luat argintii . Tigani sunt peste tot, peste tot, la fel prostii, e plina Basarabia de tigani, iar cei care ii fac pe romani tigani sau fascisti, se stie, sunt limitati ca intelect, prosti. Simplu. Iar aducerea in discutie cu obstinatie a unor subiecte de acest gen nu e intamplatoare, e dirijata de niste jigodii care au scoala minciunii rusesti. Cunoastem. Hai pa !