Bună Dimineața

Roșu înseamnă „stop”

Pentru că unii încurcă funcțiile culorilor semaforului sau se cred mai șmecheri și intră în depășire pe contrasens, oamenii urcă în transportul public cu frica în sân. Deja unii și-au format reflexe necondiționate când vine vorba de traversarea unei intersecții sau trecerea peste calea ferată.

Spre exemplu, zilele trecute am fost la țară, iar ca să ajung în sat a trebuit să traversez calea ferată, exact trecerea unde acum vreo zece zile au murit loviți de tren patru oameni și alți șase au fost răniți. În momentul în care am ajuns la trecerea peste calea ferată, toată lumea din microbuz, sincronizat, s-a uitat pe fereastră într-o parte și în alta, și abia după ce ne-am continuat drumul, oamenii au răsuflat ușurați. La fel a fost și când am venit spre Chișinău. Practic în fiecare mijloc de transport în comun tensiunea crește cu fiecare pas care-i apropie de vreo intersecție sau de linia de trenuri.

Oare câte vieți mai trebuie să se sfârșească sub roțile mașinilor și ale trenurilor ca șoferii moldoveni să conștientizeze că semaforul are trei culori, iar roșu înseamnă „stop”, și nicidecum nu trebuie să calci pe pedala de accelerație? Câte accidente sângeroase mai trebuie să aibă loc până când vom înțelege că regulile de circulație nu sunt un „capriciu”, iar legea e lege pentru toți?


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *