Rugăciunile pentru conducere (II)

Cred că, pentru a evita confuziile, ar trebui să lămurim în fugă și acest aspect.

Biserica Ortodoxă Română nu respinge alți ortodocși – abia această idee e o speculație (anti)naționalistă, nu textul respectiv – ci își susține comuniunea cu celelalte biserici ortodoxe după cum vedem în alt text al Ecteniei Mari: „Pentru pacea a toată lumea, pentru bună starea sfintelor lui Dumnezeu Biserici și pentru unirea tuturor, Domnului să ne rugăm”. Dacă vreuna dintre bisericile ortodoxe – fie ea rusă, greacă sau bulgară – și-ar pierde libertatea și lăcașurile, ea ar fi automat pomenită nu doar de Biserica Ortodoxă Română, ci de toate celelalte biserici ortodoxe. Dar câtă vreme fiecare biserică autocefală se roagă (și pentru ea însăși!), nu văd unde e problema. Nici celelalte biserici nu se roagă altfel.

De vreme ce patriarhiile sunt organizate etnic, după cum sugerează și numele, e absolut normal ca rușii să se roage pentru țară sau românii pentru popor. Orice altă idee e din start rău intenționată. Când rușii spun „țara noastră” sau grecii „poporul nostru”, nimeni nu crede că e vorba și de români și sârbi acolo, chiar dacă nu au pus denumirea etnică („popor rus sau grec de pretutindeni”) precum Biserica Ortodoxă Română. Dacă ne încăpățânăm, putem spune că în cuvântul „țară” folosit de ruși intră și alte etnii, dar se exclude diaspora; pe când în română pare să fie excluse alte etnii și să fie inclusă diaspora.

Cred totuși că agățarea de astfel de nuanțe, mai mult lingvistice decât teologice, e o deviație exact de la rugăciunea pentru toți. Pentru că până la urmă bisericile se roagă și pentru cei prezenți la slujbe, și pentru cei care lipsesc, adică pentru toți, iar rugăciunea Ecteniei Mari amintită mai sus nu include „grupul țintă” al rugăciunilor noastre, ci împlinește exact porunca Sfântului Apostol Pavel: rugăciunea pentru dregători. Românii sunt pomeniți împreună cu conducerea, pentru că sunt parte a acestei conduceri, inclusiv în biserică; nici într-un caz pentru că ar reprezenta singurii oameni pentru care ne rugăm. E vorba de o cerere: pentru popor, pentru cârmuitori – de la țară la sate, pentru armată. Adică pentru ceea ce formează și conduce un stat.

Dacă acceptăm că Biserica Ortodoxă Română e a românilor (cum o spune și denumirea), e absolut firesc să fie pomenit și poporul alături de armată și conducere. Iar dacă nu ar exista și alte rugăciuni, ca cea de mai sus, referitoare la toate bisericile și la pacea lumii, poate o astfel de discuție ar merita pornită. Însă fiind vorba, cum am mai spus, despre rea voință sau subiectivă interpretare, mă mulțumesc doar cu explicația de față, care, sper, va fi suficientă.