Rusia declară că s-au retras de pe Insula Șerpilor pentru a salva viețile luptătorilor săi, dar susțin că insula rămâne sub controlul lor
Rușii recunosc că au retras garnizoana militară de pe Insula Șerpilor pentru a salva viețile luptătorilor săi, după ce joi ministerul rus al apărării transmitea că retragerea a fost „un gest de bunăvoință”.
Vineri, deputatul Dumei de Stat din regiunea Crimeea Alexei Chernyak a declarat pentru agenția rusă RIA Novosti, că „după transferul de armament din țările occidentale în Ucraina, pentru a salva viețile personalului militar, a fost efectuată o operațiune de succes de retragere de pe insulă”.
„Tacticile în timpul ostilităților pot fi diferite. În timpul unei operațiuni militare, Rusia, în primul rând, se gândește să salveze viețile luptătorilor săi”, a declarat acesta.
Însă, rușii spun că insula, aflată la doar câteva zeci de kilometri de România, rămâne sub controlul „flotei și al Forțelor Aerospațiale Ruse”.
Forțele armate ale Ucrainei au anunțat joi, într-un mesaj publicat pe Telegram, că i-au alungat pe ruși de pe Insula Șerpilor.
„În timpul nopții, ca urmare a unei operațiuni militare de succes cu unitățile noastre de rachete și artilerie, inamicul a evacuat în grabă ultimii ocupanți ai garnizoanei cu două bărci cu motor și probabil au părăsit insula. În prezent, Insula Șerpilor este acoperită de foc și fum și au loc explozii. Rezultatele finale ale operațiunii sunt în curs de investigare”, se arată în mesajul publicat pe Telegram.
Joi, Rusia a confirmat retragerea trupelor de pe Insula Șerpilor, însă a catalogat-o drept „un gest de bunăvoință”.
Prin retragerea trupelor aflate în garnizoana de pe insulă, Rusia demonstrează că nu dorește să împiedice eforturile ONU de organizare a unui „coridor umanitar” pentru exportul produselor agricole ucrainene, a precizat ministerul rus al Apărării.
Sursa: Digi24.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!