Rusia neagă că Ucraina a cucerit satul Andriivka, din apropierea oraşului Bahmut
Rusia a negat sâmbătă afirmaţia Kievului că forţele ucrainene ar fi recucerit satul devastat din estul ţării Andriivka, care este un obiectiv important pe drumul către oraşul Bahmut, transmite Reuters.
Andriivka este un obiectiv important pe drumul către oraşul Bahmut, transmite Reuters.
”Inamicul nu a abandonat planurile de a captura oraşul Artiomovsk [Bahmut] din Republica Populară Doneţk şi a continuat să desfăşoare operaţiuni de asalt… încercând fără succes să alunge trupele ruse din centrele populate Klişchiivka şi Andriivka”, a declarat Ministerul rus al Apărării, în briefingul său zilnic.
Andriivka se află la sud de Bahmut, oraş în mare măsură distrus în timpul luptelor, un premiu simbolic pe care forţele ruse l-au capturat în mai, după cea mai aprigă şi mai lungă bătălie de la invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, începută în februarie 2022.
De asemenea, Statul Major ucrainean a raportat vineri ”un succes parţial” lângă Klişchiivka, tot la sud de Bahmut.