Rusia nu este invitată la summit-ul coaliției anti-ISIS
Evenimentul este programat pentru 22-23 martie. Acesta va fi cea de a doua reuniune la care vor participa toți membrii coaliției. Prima a avut loc în decembrie 2014, la scurt timp după crearea coaliției, amintește ziarul american.
Va conduce delegația SUA la summit secretarul de stat american Rex Tillerson. „Aceasta este o oportunitate pentru secretarul de stat Tillerson sa evidențieze problemele cu care se va confrunta coaliția în viitor”, – a spus Toner.
Cele mai multe alte țări vor fi reprezentate de miniștrii de externe, precum și șefii forțelor armate, a declarat Toner, care a remarcat că în lupta împotriva „ISIS” este vizibil un progres: luptatorii ISIS au fost dislocati in mare parte din Mosul, in Irak, iar în Siria, teritoriul aflat sub controlul lor s-a redus. Dar acum există noi „câmpuri de luptă”, în special pe Internet, unde ISIS recrutează noi membri.
În același timp, Toner a spus că Rusia nu va fi prezenta la reuniune, în ciuda faptului că aceasta este una dintre principalele forțe beligerante din Siria. Ziarul amintește că Moscova îl susține pe președintele sirian Bashar al-Assad, în războiul civil din această țară.