Rusia nu mai este o PUTERE GLOBALĂ

George Friedman este preşedintele şi fondatorul Stratfor. Eugene Chausovsky este senior analyst pentru regiunea Eurasia.

Ce urmăreşte Rusia să dovedească prin exerciţiile navale din Marea Neagră? De ce le-a făcut tocmai acum?

George Friedman: Politica externă rusească a fost, în multe privinţe, foarte constantă de la apariţia Imperiului Rus, în urmă cu mai multe secole. Există nişte principii fundamentale în politica externă rusească – precum stabilirea unei „zone tampon“ în Europa de Est, zona Caucazului, şi Asia Centrală, şi eliminarea influenţei străine din aceste regiuni – care s-a perpetuat de-a lungul diferitelor forme pe care le-a luat statul rus. Bineînţeles, tacticile politicii externe ruseşti s-au modificat de-a lungul timpului şi s-au adaptat contextelor geopolitice ale momentului – spre exemplu, conceptul de politică externă mai deschisă faţă de Vest, din 2000, a fost urmat de o revenire la un concept mai agresiv, în 2008. Dar, per ansamblu, strategia politicii externe ruseşti a fost caracterizată de multă continuitate, pe parcursul anilor.

Eugene Chausovsky: Prin aceste exerciţii, ruşii îşi fac simţită prezenţa în zonele periferice. Europa se fragmentează, iar ruşii sesizează atît pericole, cît şi oportunităţi. În cea mai mare parte a regiunii, se folosesc de pîrghiile economice pentru a crea influenţă politică. Însă Marea Neagră este ceva diferit, pentru că permite influenţei ruseşti să fie resimţită în jurul bazinului. Chiar şi simpla efectuare a unui exerciţiu serveşte pentru a reaminti regiunii că şi capabilitatea navală rusească rămîne dominantă, cel puţin în Marea Neagră.

Ce vor să dovedească?

G.F.: Faptul că încă mai pot efectua manevre cu flota pe care o au. Operaţiunile care includ flote, faţă de simpla desfăşurare a unei nave, au un nivel de complexitate mult superior posibilităţilor celorlalte puteri din Marea Neagră. Ruşii îşi reexaminează abilităţile tactice la nivel de flotă şi transmit un mesaj regiunii, în acelaşi timp.

Există şanse să asistăm la un conflict în Marea Neagră în care să fie implicată marina rusă?

G.F.: La ora actuală, este greu de anticipat un conflict în care să figureze puterea navală rusă. Dar, dacă i-aş fi spus unui american, în 2000, că Statele Unite ale Americii urmau să fie angrenate într-un conflict armat complex, mai lung de un deceniu, în Afganistan, ar fi fost un motiv de amuzament. Războaiele sînt adesea greu de anticipat, după cum bine ştiu şi ruşii, iar pregătirea militară presupune să fii pregătit nu doar pentru războaiele pe care le aştepţi, ci mai degrabă pentru cele pe care nu le aştepţi.

Ce ar trebui să înţeleagă SUA şi aliaţii săi din Marea Neagră din toată această situaţie?

G.F.: Ar trebui să înţelegem că ruşii încă mai sînt capabili să efectueze operaţiuni la nivel de flotă marină, dar că această capacitate s-a degradat comparativ cu capacităţile sovietice din anii 1980, care, la rîndul lor, erau insuficiente din punct de vedere strategic. Rusia nu mai este un jucător global, dar poate obţine o superioritate în anumite bazine, precum Marea Neagră, cînd Statele Unite ale Americii aleg sau sînt nevoite să nu intre în competiţie. Cînd SUA aleg să intre în competiţie, puterea rusă este insuficientă.

Dacă aţi fi liderul unui aliat NATO din Europa de Est, aţi fi îngrijorat de compromisul dintre Barack Obama şi Vladimir Putin, referitor la cea de-a patra fază a scutului antirachetă din Europa? Ce mesaj ar trebui să transmită Washingtonul pentru a linişti aceste îngrijorări?

G.F.: În calitate de lider politic est-european, cea mai mică grijă a mea ar fi un atac balistic suficient de uşor pentru a putea fi blocat de scutul antirachetă. În schimb, aş fi mult mai îngrijorat de procesul de dezintegrare al NATO în calitatea sa de forţă de luptă şi alianţă coerentă, de abilitatea ţării mele de a-şi controla graniţele şi de capacităţile mele de contraspionaj. Există şi alte subiecte care m-ar îngrijora mult mai mult decît scutul antirachetă, care, în opinia mea, are o valoare mai mult simbolică decît strategică.

A rămas Federaţia Rusă aceeaşi ameninţare militară pentru Europa, ca în vremea Războiului Rece?

G.F.: Fără îndoială, atît capacităţile, cît şi intenţiile Rusiei s-au schimbat dramatic de la încheierea Războiului Rece. În acelaşi timp, Rusia are temeri legitime legate de capacitatea unor puteri occidentale de a o destabiliza, dar şi în ceea ce priveşte vulnerabilitatea principalului său atu – sectorul energetic. În consecinţă, se vor angaja în tentative de a diminua aceste riscuri, prin folosirea unor mijloace comerciale, de intelligence sau de alt tip, precum exerciţiile din Marea Neagră, pentru a încerca să modeleze comportamentul foştilor săi sateliţi. Nu există ameninţarea unui război, însă fricţiunile sînt la ordinea zilei în regiune, iar fricţiunea creează incertitudine.

Despre ce fel de cooperare am putea vorbi între NATO şi Rusia, pe tema apărării antirachetă?

G.F.: Nu este clar dacă ruşii sînt capabili să privească un sistem de apărare care le-ar neutraliza, practic, capacitatea balistică, şi ca putînd fii în interesul lor, dacă acesta ar elimina ameninţarea americană. În timpul Războiului Rece, armele nucleare erau garantul suprem al rezistenţei NATO. Astăzi, ruşii văd în arsenalul lor nuclear principala motivaţie pentru care aspiră la un statut de mare putere, cel puţin apropiat de cel al SUA. Din nou, cele două părţi au o percepţie diferită asupra armelor nucleare. Rusia nu vrea să îşi neutralizeze una dintre puţinele sale capabilităţi strategice şi să piardă avantajul psihologic asociat cu aceasta.

Ţinînd cont de anunţatul pivot american spre Asia, are de gînd şi Rusia să pivoteze strategic şi militar spre Pacific? Ar relaxa un astfel de scenariu o parte din tensiunea acumulată în Marea Neagră?

G.F.: Sînt mai degrabă neimpresionat de acest pivot american, efectuat mai mult la nivel declarativ decît factual. Marina chineză nu prezintă nici o ameninţare strategică pentru controlul american asupra Pacificului şi nici Statele Unite ale Americii nu iau în calcul opţiunea de a invada China. Nu ştiu exact în ce constă acest pivot. În ceea ce-i priveşte pe ruşi, Pacificul a reprezentat întotdeauna pentru ei un teatru secundar, mai ales prin prisma poziţiei geografice a Vladivostokului. Flota rusă din Pacific rămîne însă îngrădită. Drept urmare, nu văd această regiune ca devenind o miză geostrategică importantă, cel puţin nu dincolo de conferinţe de presă şi discursuri publice.

sursa: dilemaveche.ro