O bună perioadă de timp, s-a crezut că Petru Aron ar fi fost fratele lui Bogdan al II-lea, tatăl lui Ștefan ce Mare, dar istoricii contemporani sunt de părere că numele adevărat al lui Petru era Harnazean, și acesta era de origine armeană. Chiar recent, istoricul Liviu Cîmpeanu în cartea sa „Cruciadă împotriva lui Ștefan cel Mare. Codrii Cosminului 1497”, Editura Humanitas 2022, confirmă că Petru Aron era un armean și nu fratele lui Bogdan al II-lea.
Asasinarea lui Bogdan al II-lea
Era într-o zi de joi 14 octombrie1451. Măria Sa Bogdan Vodă era invitat să participe, potrivit tradiţiei istorice, la un ospăţ dat de boierul Sima Hrană în satul Reuseni, la aproximativ 12 km de Cetatea de Scaun a Sucevei. L-a luat cu el şi pe fiul său Ştefan, viitorul domnitor al Ţării Moldovei, în vârstă atunci de aproximativ 14 ani, asociat la domnie la nici patru luni de la preluarea puterii, după cum arată documentele păstrate de la 11 februarie 1450, menţionându-se credinţa acestuia în majoritatea documentelor cunoscute până acum de la el.
La o bucată de noapte, Bogdan al II -lea şi-a trimis fiul la culcare, deoarece dimineaţa trebuiau să pornească spre Dunăre pentru ca tânărul Ştefan să vadă un paşă cu turban. La scurt timp, după acest moment în curtea moşiei spătarului Sima se auziseră bubuituri, iar în încăperea în care se afla Bogdan Vodă a intrat Petru Harnazean, însoţit de mercenari unguri înarmaţi. Vodă încercă să se apere, ridicând un scaun cu mâna stângă şi apucând jungherul de la brâu cu dreapta. Dar se pomeni în cârcă lovit de o greutate uriaşă – un buzdugan venit prin fereastra deschisă din spate. Bogdan Vodă – ameţi, o tulburare îi împăienjeni vederea iar scaunul şi paloşul îi scăpă din mâini. Căzu în genunchi. Un val de sânge l podidi pe nas şi pe gură – povesteşte scriitorul Mihail Drumeş în cartea sa Povestea neamului românesc de la început până în zilele noastre.
Tot acest scriitor ne spune că la porunca lui Petru Harnazean mercenarii unguri l-au scos pe voievod în curtea moşiei şi l-au dus lângă un butuc, întrebând mulţimea de acolo unde este soţia domnitorului şi fiul acestuia Ştefan. Neprimind nici un răspuns, a poruncit şi cu o singură lovitură de paloş i-a retezat capul .
Aceasta este tradiţia orală păstrată veacuri de-a rândul.
Să urmărim în câteva rânduri mărturiile istorice. Sfârşitul domniei lui Bogdan al II -lea a avut loc în noaptea de joi spre vineri, 14 spre 15 octombrie 1451 când Petru Harnazean, după cum informează J. Dɫugosz în a sa Cronică – şi anume că alegând momentul când Bogdan, chemat la ţară…într-o noapte urâtă, venind cu 100 de maghiari, înşelă străjile lui Bogdan şi, capturându-l îi tăie capul, în zorii zilei de vineri 1451, data de lună după inscripţia pietrei sale de mormânt .
Locul decapitării lui Bogdan al II -lea la satul Răoseni, Răuseni sau Răusenii din jos de târgul Sucévii (Cronicile slavo-române) a fost, ulterior, precis marcat de fiul său Ştefan cel Mare prin înălţarea unei biserici chiar pe lo<cul> unde a fost tăiat capul tatălui său.
Execuţia ca atare – cu mentalitatea de astăzi, scocotită drept crimă chiar odioasă, atent reconstituită în contextul vremii, nu reprezintă în fapt decât o simplă înlocuire a unui pretendent cu altul la tronul ţării Moldovei, numeroase exemple de acest fel întâlnindu-se de mai multe ori în istoria ţării Moldovei şi a Ţăriii Româneşti, atrăgând însă atenţia în mod special pentru că în cauză a fost tatăl lui Ştefan cel Mare.
Fie prin hazardul istoriei, fie printr-un nemilos destin lui Bogdan al II -lea nu i-a fost hărăzit să rămână prea mult în tronul Ţării Moldovei, căzând jertfa unor pretendenţi, care l-au decapitat şi au pus stăpânire pe scaunul ţării. Scurta domnie, (12 octombrie 1449 – 15 octombrie 1451) plină de zbucium, războaie, moartea năprasnică nu i-au permis voievodului să aibă clipe de răgaz pentru a se gândi la cele veşnice şi să purceadă ca alţi înaintaşi la înălţarea unor biserici şi mănăstiri care să-i înveşnicească numele.
Cu toate acestea – istoria ţării i-a păstrat memoria, numele său rămânând în cronici interne şi externe – mai cu seamă cele poloneze – în documentele ieşite din cancelaria domnească, în scrisori şi tratate internaţionale, în pomelnice mănăstireşti, însemnări de pe cărţi manuscrise.
Bogdan al II -lea în scurta sa domnie a reuşit o serie de acţiuni care mai târziu au fost apreciate ca evenimente istorice în care s-a manifestat ca un om energic, priceput în treburile de cârmuire şi apărare a Ţării Moldovei.
După ce l-a omorât pe Bogdan al II -lea în octombrie 1451, armeanul Petru Harneazean devine voievodul Moldovei pe care o conduce doar până în 1454, când pierde tronul în favoarea lui Alexăndrel, însă îl recuperează în 1455. În luna aprilie 1457 , Petru Harnazean este înlăturat definitiv de la cârma Moldovei chiar ce nepotul său Ştefan cel Mare, fiul lui Bogdan al II -lea.
Uciderea mişelească a lui Bogdan al II -lea a pus capăt celei mai valoroase guvernări din Moldova intervalului celor 25 de ani scurşi de la moartea lui Alexandru cel Bun şi până la urcarea pe tron a lui Ştefan cel Mare, doi voievozi cu cele mai glorioase domnii din istoria statalităţii noastre de la răsărit de arpaţi. În cei 25 de ani Ţara Moldovei a cunoscut nu mai puţin de 16 schimbări de domnie şi aproximativ 20 de exprimări de pretendenţe la aceasta, astfel că, indiscutabil, cârmuirea scurtă dar demnă al lui Bogdan al II -lea poate fi apreciată drept benefică, meritând să fie înscrisă în Cartea de Aur a Ţării Moldovei.
Armeanul Petru Harnazean l-a asasinat pe tatăl lui Ștefan cel Mare
Semnalam mai demult că înaintea domniei Aron purta numele de familie Harnazan, cu rezonanţă armeană, amintit, semnificativ, doar în Cronica moldopolonă din secolul XVI: „Petru voievod, pe care îl numeau Aron Harnazan”, „Petru Harnasan” (Cronicile slavo-române). Cum această informaţie nouă nu apare în nici un izvor intern, este limpede că a fost culeasă din Polonia.
Ca atare, Aron Harnazan, venit din Polonia cu cei o sută de moldoveni amintiţi de Dlugosz, desigur, dintre oamenii puşi la dispoziţie de Alexăndrel, în urma înţelegerii dintre ei, devenit Petru vodă prin înşelarea celui din urmă, căruia trebuia doar să-i deschidă calea la domnie prin îndepărtarea lui Bogdan II (J. Dlugosz), şi fără a fi ales de boieri, pare mai degrabă un aventurier din mediul polonez al lui Alexăndrel şi al mamei acestuia. Astfel că execuţia de la Răuseni nu pare a fi un fratricid, cu atât mai mult, cu cât Bogdan II trebuie să fi fost fiul jupanului Bogdan, fratele lui Alexandru cel Bun, ci mai degrabă o răfuială între pretendenţi nelegaţi prin strânse legături de rudenie (Constantin Rezachevici).
In lumina celor de mai sus, pare ciudată stăruinţa lui Leon Şimanschi de a legitima pretendenţa lui Petru Aron ca fiu al lui Alexandru cel Bun, socotind că „aşa-zisul său supranume”, Harnazan, ar reprezenta, chipurile, o „lectură eronată” a expresiei slavone din prototipul letopiseţelor putnene „u Răuseni (Răvăseni)”. Numai că oricum am suci onomasticul Harnazan, transpunându-l chiar în litere chirilice, nu văd cum ar proveni din topicul „u Răuseni”. Că înlocuirea prin această sintagmă a numelui Harnazan sau Harnasan (care se pronunţă la fel, „s” între două vocale citindu-se „z”) propusă de autorul amintit nu are nici un sens rezultă limpede dacă operăm această înlocuire în următoarea frază din Cronica moldo-polonă: „După aceea s-a ridicat domn Ştefan voievod şi a pus de au tăiat pe acel Petru Harnasan” (Cronicile slavo-române). Cum se ştie că Petru Aron nu a fost executat la Răuseni, e clar că autorul cronicii nu a făcut nici o greşeală şi că Aron (Petru vodă) se numea chiar Harnazan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
