CSI / Rusia

Rusia numește un nou șef al forțelor aerospațiale după ce Surovikin a dispărut în timpul revoltei Wagner

Rusia a numit un nou şef interimar al forţelor sale aerospaţiale pentru a-l înlocui pe generalul Serghei Surovikin, numit și „generalul Armaghedon” care a dispărut din prim-plan după o scurtă revoltă a mercenarilor Wagner împotriva conducerii armate în luna iunie, a informat miercuri agenţia de presă de stat RIA, citată de Reuters.

Astfel, în timpul revoltei din 23-24 iunie, Surovikin, care a comandat la un moment efortul general de război al Rusiei în Ucraina – ceea ce Moscova numeşte o ”operaţiune militară specială”, a apărut într-un video, arătând inconfortabil şi fără însemne, îndemnându-l pe liderul mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, să se retragă.

De la revoltă, care a fost încheiată prin negocieri şi un acord, instituţii de ştiri neconfirmate din Rusia şi străinătate au spus că Surovikin a fost investigat pentru posibilă complicitate la revoltă şi ţinut în arest la domiciliu.

”Fostul şef al Forţelor Aeriene şi Spaţiale Ruse, Serghei Surovikin, a fost eliberat din funcţie, în timp ce generalul-colonel Viktor Afzalov, şeful Statului Major al Forţelor Aeriene, acţionează temporar în calitate de comandant şef al Forţelor Aeriene”, a declarat o sursă anonimă pentru RIA.

Surovikin şi-a câştigat porecla de ”Generalul Armaghedon” în timpul intervenţiei militare a Rusiei în Siria.

De asemenea, acesta a fost pus la conducerea operaţiunilor militare ruse în Ucraina în octombrie anul trecut, dar în ianuarie acest rol i-a fost predat generalului Valeri Gherasimov, şeful Statului Major, iar Surovikin a fost numit adjunct al lui Gerasimov.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *