Înainte de Anul Nou așteptam niște imprimate prin poștă. Plicul a ajuns legat cu funie ca să nu se împrăștie conținutul și arăta mai rău decât o haină ruptă de câini turbați. Imprimatele erau murdare și îndoite, fără să conteze că expeditorul a plătit peste zece euro ca să trimită pachetul. Dar să zicem că nu e cel mai bun exemplu, cel puțin am putut folosi conținutul.
Să vorbim mai bine despre ceva ce ne interesează pe toți: sănătatea. Mai ales că statisticile ne spun că trei bătrâni din patru suferă de boli tratabile, dar nu apelează la medici. Iar campaniile televizate ne roagă să nu recurgem la automedicație.
Știu că salariile medicilor sunt mizerabile, fapt care a dus la deficitul de cadre specializate, dar pentru toate aceste neajunsuri nu e vinovat omul simplu. Ni se spune des că în străinătate oamenii își fac controale de rutină anual sau chiar de două ori pe an. Însă acolo costurile sunt acoperite de asigurarea medicală. Chiar și la dentist, dacă e nevoie de un dinte sau o plombă, ele sunt plătite de asigurare. În cazul în care pacientul își dorește materiale scumpe, asigurarea plătește costul pentru o plombă simplă, iar omul plătește doar diferența pentru cerințele speciale.
La noi nu sunt bani. Nici de controale, unde nimeni nu se încumetă fără o atenție, nici de medicamente, al căror cost, pentru anumiți pensionari, se poate ridica până la jumătate din venitul lunar. Apoi e vorba de lipsa aparaturii. Un om de la sat, din sud sau nord, pentru anumite analize trebuie să se deplaseze la Chișinău. O situație oribilă pentru bătrâni și bolnavi, dar și o cheltuială în plus.
Odată ajunși la spital, pentru ei se pornește un nou calvar, sistemul de programări nu funcționează, bilete de ordine, de oriunde iei, iei degeaba. În decembrie la Biroul de Migrație și Azil, cu număr de ordine cu tot, am așteptat patru ore și jumătate. Nu e treaba nimănui că trebuie să mergi la serviciu sau că pierzi autobuzul.
Deci, ajunși în holurile spitalelor, oamenii trebuie să fie pregătiți pentru cozi interminabile, pentru țipete, pentru stat în picioare, fiindcă scaunele din coridoare nu sunt suficiente. Oamenii așteaptă fără să știe dacă vor reuși sau nu să ajungă în cabinet. Însă nici măcar aici nu se sfârșește. Pentru că urmează trimiterea de la un specialist la altul. Și alergarea continuă pe coridoare pentru a aștepta la cozi.
Acum mai bine de șase ani, am fost la un control ORL. Și ca să scap de calvar, m-am dus la clinici particulare, dar a fost la fel. După ce am plătit controlul, mi s-a spus că problema nu e de la ureche și m-a trimis la dentist. Dentistul a spus că nu e de la dinți și m-a trimis la neurolog. Neurologul mi-a spus că e posibil să fie de la un anumit tip de presiune în sânge și m-a trimis la un alt specialist. Bineînțeles că am plătit controalele. Și ce credeți? Într-un final m-am săturat și nu m-am mai dus niciunde. Însă această formă de revoltă poate funcționa doar în tinerețe.
Ce facem la bătrânețe?
Recunosc că sunt unul dintre mulții oameni care apelează la medicamente după cum mă duce capul, fiindcă nu mă descurc cu mersul la doctori. Nu îmi iese, pur și simplu, fără să mai adaug că mi-ar trebui două săptămâni de concediu ca să reușesc un control general, dacă nu se apelează la internare. Mai mult de jumătate din populația acestei țări nu întreprinde nimic când se simte rău. Stăm acasă și sperăm să ne treacă. Și atunci cum să nu ne fie greață de laudele din campania electorală?
Da, nu am început anul tocmai cu vești bune, dar profit de moment ca să vă urez din suflet multă sănătate în noul an, că, se pare, avem nevoie!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
