Actualitate

Șapte tentative de contrabandă cu mărfuri în valoare de peste 200 mii lei

Primele două cazuri au fost înregistate în postul vamal Palanca la data de 07 iunie a.c., pe sensul de intrare în țară. În rezultatul verificărilor efectuate asupra unui autocar, care circulă pe ruta Chișinău – Odessa, inspectorii vamali au descoperit peste 200 de accesorii pentru telefoane mobile, camuflate în bagajul unui pasager. În aceeași zi, angajații postului au ridicat în vederea confiscării un lot de încălțăminte în valoare de circa 15 mii lei, care era ascunsă în portbagajul unui automobil. Potrivit primelor informații, marfa aparține unei femei în vârstă de 35 de ani și era transportată din Odessa, urmând a fi comercializată ilicit pe piața autothtonă.

Alte două tentative de încălcare a legislației au fost prevenite de angajații postului vamal Tudora, în dimineața zilei de ieri, la intrare în țară. Acționând în baza analizei de risc, inspectorii au decis redirecționarea spre efectuarea unui control amănunțit a unui camion ce tracta un container. Acesta transporta, pe lângă marfa destinată unui agent economic din or. Chișinău, mai multe biciclete și aparate casnice în valoare de 30 000 lei, nedeclarate în actele de însoțire. Un caz similar a fost înregistrat la o diferență de doar câteva ore, controlului fiind supus un autocamion ce transporta obiecte sanitare din Ucraina în Republica Moldova. Șoferul autocamionului a încercat să introducă în țară, prin eludarea controlului vamal, robinete, furtunuri și filtre de apă în valoare de circa 120 000 lei, fapt pentru care riscă dosar penal în conformitate cu art. 248 al Codului Penal al RM.

Un alt lot de bunuri introduse în țară prin eludarea controlului vamal a fost confiscat de către angajații Serviciului echipei mobile “Centru” pe traseul Leușeni-Chișinău, unde a fost stopat în trafic un autocar, la volanul căruia se afla un cetățean moldovean. În cadrul controlului vizual al salonului autocarului, a fost constatată prezența mai multor cutii, fără documente justificative. Angajații echipelor mobile au decis să efectueze un control fizic amănunțit. În rezultat, vameșii au confiscat mai multe loturi de produse de igienă și îngrijire pentru copii, precum și 34 kg de cafea naturală.

Tot în cadrul operațiunilor de control, vameșii de la Cahul au reținut în total 770 pachete de țigări de diferite mărci.

TIMPUL.MD

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *