E un aforism demn de un mare filosof. Din păcate, lumea asta s-a făcut rea nu numai în localitatea ceea de lângă Cluj, dar şi la noi, pe tot cuprinsul Moldovei noastre natale. Nu cred că răutatea oamenilor e un fatalism, că omenirea se mişcă, predestinată, spre răutate şi autodistrugere. Cu siguranţă, cauzele răutăţii trebuie căutate nu în ceruri, ci pe pământ, există explicaţii sociologice şi morale ale fenomenului… răutăţii lumii. Cu toate acestea, nu e atât de simplu să răspunzi la întrebarea de ce (unii) oamenii sunt răi, de ce tot mai mulţi oameni sunt răi, de ce s-a ajuns să se taie frate cu frate, de ce cel bogat, bine hrănit şi bine îmbrăcat, nu-l observă pe cel sărac, flămând şi dezbrăcat? Cineva poate spune că aşa a fost de când e lumea şi e o naivitate (ba chiar o prostie) să-ţi pui asemenea întrebări.
…Am bănuiala că în societatea noastră ar fi mai puţină răutate dacă Biserica (preoţimea) ar fi mai mult preocupată de cele sfinte şi veşnice decât de cele pământeşti şi trecătoare, cum sunt banii, maşinile, casele luxoase. Ştiind câte sensibilităţi şi orgolii poate răni această afirmaţie, mă grăbesc să fac precizările de rigoare. Nu este corect să-i punem pe toţi într-o oală şi să generalizăm; cu siguranţă sunt slujitori ai Bisericii care nu trăiesc numai pentru burtă şi avere, sunt sincer preocupaţi de nevoile enoriaşilor. Dar tot atât de adevărat e că există şi mulţi preoţi care au făcut o afacere din „slujirea lui Dumnezeu”. Această parte a preoţimii nu are când lupta cu răutatea lumii, nu are timp pentru a face lumea mai bună şi răul mai mic, aceştia se slujesc doar pe ei. De ani de zile sondajele de opinie creditează Biserica cu cea mai mare încredere din partea populaţiei. E o eroare la mijloc, o manipulare şi o mistificare făcută cu bună ştiinţă. Dacă autorii sondajelor ar întreba câtă încredere avem în preoţi, nu în Biserică, vă asigur că datele ar fi cu totul altele, pentru că oamenii, chiar şi cei mai „simpli”, fac distincţie între Biserică şi preoţi, slujitorii ei.
Mutatis mutandis. Recent, PRO TV Chişinău a lansat o nouă acţiune de caritate, „Dăruieşti şi câştigi”. Am văzut câteva reportaje profesioniste realizate de Sorina Obreja la această temă. Am văzut şi reacţiile telespectatorilor care cu o admirabilă promptitudine au demonstrat compasiune şi spirit de solidaritate umană. Este foarte bine când o televiziune organizează asemenea acţiuni, mă întreb însă de ce din lista celor care organizează astfel de acţiuni de caritate lipseşte Biserica? Or, anume Biserica trebuie să fie instituţia care să aibă grijă de cei mai trişti ca noi, anume Biserica trebuie să sporească Binele şi să reducă dimensiunile Răului. Cunoaştem lamentaţiile unor clerici potrivit cărora „ne înghit sectanţii”, cunoaştem bine acţiunile clericilor împotriva reprezentanţilor altor culte religioase pe motiv că atentează la unitatea Bisericii Ortodoxe. Mă întreb însă, dar ce acţiuni întreprind clericii, ce fapte bune, de caritate, fac ei spre a spori prestigiul Bisericii Ortodoxe şi a credinţei ortodoxe? Recent, unul din capii acestei Biserici, episcopul Marchel (a participat şi) a binecuvântat acţiunile de protest ale comuniştilor împotriva guvernării. Convingerea mea însă este că în loc să strige „Jos Alianţa!”, sub drapelele roşii, preoţii Mitropoliei Moldovei mai bine ar organiza acţiuni de caritate şi din puţinul pe care îl au să dea şi la cei flămânzi.
…Am văzut la PRO TV feţele fericite ale celor cinci copii din familia Vârlan de lângă Orhei când erau vizitaţi de un grup de elevi de la Liceul „Gaudeamus” din Chişinău şi de reprezentanţii unei fabrici de mobilă, tot din Chişinău, apoi de câţiva consilieri municipali, tot din Chişinău… Nu am văzut însă niciun preot să vină cu o geantă de colaci la aceşti copilaşi flămânzi…
Această lume nu va deveni mai bună atâta timp cât slujitorii Bisericii vor fi departe de cei flămânzi şi nenorociţi şi se vor ocupa de politica de partid şi de propriile lor venituri şi averi. Unii clerici, din păcate, doar cu asta se şi ocupă – „fac politică”, din care cauză Răul sporeşte – de aceea, zic şi eu ca ţăranca ceea din pilda lui Florin Piersic: mă mir că se mai face ziuă…
