Deși sunt un om al schimbării, prin zodie și formare, am fost mereu refractar la această idee, din varia motive.
Primul este că ideea adaptării la schimbare era avansată după preluarea ei din arsenalul ideologic al pedagogiei occidentale, puternic tributară idealului consumismului, de un adept al pedagogiei sovietice, incapabil el însuși să se mai schimbe, acțiunea servindu-i însă de carapace de rezistență la adevărata schimbare democratică, carapace ce trebuia să-i asigure – și i-a asigurat din plin! – un loc de titular la treuca pedagogiei democratice moldave.
Al doilea motiv este că „viața în continuă schimbare” nu-i o invenție a pedagogiei occidentale, ci o axiomă tot atât de veche ca și cunoașterea umană, de aceea, la primul contact al urechii mele cu fluxul ondulat de aer care-mi readucea acest mesaj în actualitate, mi-am zis că-i o cacialma ordinară, avansată special de partizanii ideologiei comuniste pentru a se camufla în democrați, propria esență păstrându-li-se intactă. Vorba poetului: Iar noi locului ne ținem/ Cum am fost, așa rămânem. Căci ideologii comunismului n-au emigrat nici în Europa, nici la Moscova, ci au rămas locului – pentru a nu permite schimbarea pe vector european. Și trebuie să recunoaștem că, după instalarea agrarienilor la Ministerul Educației și revenirea în învățământ a comuniștilor, la fel cum înainte și după declararea Independenței ne reușiseră cele mai semnificative reforme anume în învățământ, adepții adaptării la schimbare au reușit nu numai să stopeze schimbarea pe vector european, ci chiar să întoarcă carul cu proțapul spre răsăritul eurosiberian. Ideea europeană a fost atât de abil fetișizată și convertită în comunism camuflat, încât bietul învățător, înainte de a mai reuși să-i învețe pe elevii săi „să se adapteze la o viață în continuă schimbare”, s-a pomenit cu fetișul „subcompetență” agățat de gât, precum în copilăria sa sovietică cu roșia cravată pionierească. Și ca produsul „subcompetență” să fie cât mai sigur obținut de majoritatea îndoctrinaților de ideologii camuflați prin „adaptare la schimbare”, acțiunea diabolică de desființare a libertății în educație a fost legalizată de standardizarea materiilor de învățământ și eliminarea din documentele școlare și proiectele educativ-didactice a obiectivelor educaționale.
S-a pornit deci cu sloganul de schimbare pentru adaptare, ca să se ajungă la un învățător căruia i se interzice instituțional a-și proiecta activitatea educativ-didactică în bază de obiective, fiind obligat, tot instituțional, s-o proiecteze doar în bază de „subcompetențe”.
Așa ni s-au pus din nou ochelarii de cai.
Operația trecerii învățământului general la rebut a reușit atât de bine încât a pătruns și în universități, unde deja se scriu articole „științifice” și teze de doctorat cu „subcompetențe”.
Cel mai rău însă este faptul că „subcompetențele” au devenit nu numai omniprezente, dar și obișnuite – nu mai deranjează pe nimeni, nici chiar pe cei care conferă titluri științifice.
Dar tot răul spre bine: neavând vreun suport epistemic și moral, „subcompetențele” se vor transforma într-un viitor previzibil într-un compost ce va fertiliza imunitatea noii generații la minciună și ochelari de cai.
