O notă a autorităților locale din ianuarie 1941 arată că, până la venirea sovieticilor, pe teritoriul raionului Strășeni erau deschise 40 de școli. Adică, în fiecare sat exista câte o școală sau chiar mai multe. 28 dintre acestea erau școli începătoare, de patru clase, iar 12, inclusiv gimnaziile, erau școli de șapte-nouă clase.

Doar şase învăţători aveau studii pedagogice

După refugierea învățătorilor peste Prut, sovieticii s-au pomenit fără specialiști în școli. Situația se complica și din cauza schimbării alfabetului latin cu cel chirilic pentru limba băștinașilor. Prin urmare, toți localnicii cu școală românească au fost declarați „neștiutori de carte”. Doar persoanele în etate, care făcuseră școală rusă până în 1918, au fost recunoscute de sovietici drept „cărturari” şi au devenit pedagogi în școlile rămase. Astfel, copiii, care până mai ieri au scris românește, acum trebuiau să însușească scrisul rusesc. O mare problemă în acest sens a fost şi lipsa totală de manuale cu grafie chirilică în anul școlar 1940-1941. Doar clasele întâi au fost asigurate cu manuale sovietice, în proporție de trei sferturi din necesar. Ceilalţi copii învăţau doar din gura învățătorilor. În această situație, autoritățile bolșevice s-au grăbit să aducă în școlile din Basarabia învăţători din stânga Nistrului.

Aflăm din aceeași notă că numărul cadrelor didactice din Străşeni s-a dublat în doar jumătate de an – de la 81 până la 168 de persoane. Nota informează că 13 dintre aceştia aveau studii superioare, unul fiind inginer, altul economist, trei – juriști și numai șase făcuseră studii de profil. În acelaşi timp, 48 de pedagogi din școlile raionului aveau doar studii medii, iar alţii 104 nu terminaseră nici şcoala.

Mai mult, din cele 168 de cadre didactice, 65 proveneau din rândurile țăranilor bogați și mijlocași, 35 erau descendenţi ai slujitorilor cultului, 33 – ai intelectualilor, 13 veneau din familii de comercianți și militari, 11 – din familii sărace şi tot 11 – din familii de muncitori și meșteșugari.

Principala carte, după care erau instruiţi copiii în URSS, a devenit „Istoria succintă a Partidului comunist bolșevic unional” (rus: Краткий курс истории ВКПб). De fapt, toată țara trebuia să frecventeze cursuri de studiere a acestei istorii scrise de Stalin și oamenii săi, în care se spunea că ocupația Basarabiei în iunie 1940 a fost o „eliberare de sub jugul moșierilor și jandarmilor români” și că „basarabenii nu mai sunt români, ci moldoveni…”

Pedagogi condamnaţi, eliberaţi şi iarăşi arestaţi

Pe parcursul anilor, sovieticii au promovat o politică permanentă de înlăturare a cadrelor didactice din vechiul sistem românesc. Securitatea lucra intens pentru a identifica trecutul fiecărui pedagog rămas în Basarabia după 28 iunie 1940. Dacă se depista că cineva avea „pagini negre” în biografie, acesta era înlăturat imediat din educație.

Există şi un document care oglindește această practică bolșevică de discriminare a specialiștilor pe criterii politice. La 24 decembrie 1950, procurorul RSSM, G. Osipov, a expediat o notă informativă secretă lui Leonid Brejnev, pe atunci prim-secretar al partidului comunist bolșevic din RSSM. Titlul documentului, scris în rusă, vorbește de la sine: „Cu privire la poluarea cadrelor pedagogice în sistemul de educație al RSSM”. În această notă, erau nominalizați mai mulți pedagogi care, după părerea procurorului, și-au ascuns originea socială „periculoasă pentru statul sovietic” și astfel și-au pierdut dreptul de a mai fi dascăli.

Documentul critică forurile superioare ale sistemului de educație în planul selectării cadrelor, accentuând că cei de la conducerea ministerului de resort au slăbit atenția faţă de nivelul de pregătire politică și ideologică a angajaților, deoarece mai mulţi dintre aceştia, prin trecutul lor, aparțin dușmanilor de clasă: chiaburilor, colaboraționiștilor români etc. Din aceste considerente, spune Osipov, la 6 iulie 1949, au fost deportați în Siberia 354 de învăţători, împreună cu familiile lor.

Procurorul însă se referă la cei care au mai rămas… De exemplu, la Boghiu Leonid Vasilevici, despre care scrie că a fost membru al partidului liberal din România, apoi al celui țărănist, apoi al celui cuzist, iar la urmă a făcut parte din Frontul Renașterii Naționale, promovând o politică antisovietică şi antirevoluționară. Odată cu instaurarea puterii sovietice în Basarabia, Boghiu a fost arestat și judecat la cinci ani de detenţie. Peste şapte ani, când a revenit acasă, a fost numit director al școlii începătoare din Strășeni. Deoarece s-a angajat în educație cu „probleme de integritate politico-morală”, în ianuarie 1949, a fost arestat și trimis din nou în lagăr.

În aceeaşi notă se vorbeşte şi despre Safonov Stepan Vasilevici. Până în anul 1940, acesta a avut o gospodărie mare și a fost membru al partidului liberal din România. „Pentru că a exploatat munca altor oameni, imediat după venirea armatei roșii, el a fost arestat și judecat pe 8 ani de detenție. Revenit la baștină, după executarea sentinței, s-a angajat învățător la școala din Răspopeni. În aprilie 1949, a fost demascat şi expediat iarăşi în gulag”, mai spune procurorul.

Cam aceeaşi soartă a avut şi Cosmacevschi Iustin Antonovici din Chișinău, fecior al unui mare comerciant. Până în iunie 1940, acesta a făcut parte din Frontul Renașterii Naționale și a fost „corespondent al ziarului reacționar de dreapta, Curentul, și al publicației legionarilor, Buna Vestire”. A lucrat şi la ziarul Viața Basarabiei, ca reporter în domeniul relațiilor cu poliția, şi a atacat de mai multe ori în articolele sale comitetul antifascist ilegal din Basarabia. În august 1940, Cosmacevschi a încercat să treacă granița spre România, dar a fost prins și trimis pentru șapte ani în gulag. După eliberare, şi el s-a angajat ca învățător în școala primară din Strășeni, după care a fost arestat din nou.
Dintre cei implicați în crime contrarevoluționare în România interbelică, mai afirmă procurorul, au mai fost primiți la lucru, în calitate de pedagogi, în diferite școli: Hartia Steliana Petrovna, Tafuni Procopie Ivanovici, Nesterov Vasile Mihailovici, Tinica Serghei Grigorevici și alții.

Aceşti oameni, învinuiți de „acțiuni contrarevoluționare” nu au comis vreo crimă în viața lor. Numai la sovietici se considera a fi crimă faptul că ai fost membru de partid în altă ţară.

Specialiștii evrei – un alt pai în ochiul puterii sovietice

Pe la sfârșitul anilor ‘40, în URSS a fost declanșată o campanie antievreiască, camuflată sub masca „luptei cu cosmopolitismul”. Îi viza mai întâi de toate pe specialiştii evrei în domeniul medicinei, culturii, tehnicii etc. Indicațiile neoficiale ale Kremlinului de stârpire a sionismului au ajuns și la Chișinău. Procurorul Osipov, în adresarea sa către Brejnev, nu i-a trecut cu vederea nici pe pedagogii de etnie evreiască.

El se referea, de pildă, la Glinberg Aaron Gherșkovici care, trăind în România, a cochetat cu grupul troțkist-sionist „Bikel” și a făcut propagandă antisovietică. Organiza adunări la el acasă, colecta literatură antisovietică și ponegrea socialismul. În 1944, ministerul educației i-a oferit un post de pedagog în școală, iar câțiva ani mai târziu l-a numit șef al catedrei de limbi străine a Institutului Agricol din Chișinău. În iulie 1949, Glinberg a fost întemnițat pentru zece ani.

În vizorul procurorului a intrat şi Vaisman Șeftel Berkovici. În România interbelică, acesta a activat ca profesor în câteva școli evreiești, unde instruia elevii în spirit naționalist, antisovietic, informa procurorul. Din 1930 până la „eliberarea sovietică”, Vaisman a fost și director al unei filiale a Companiei americane „Joint”, din Galați. În mai 1949, poliția sovietică l-a arestat, expediindu-l pentru zece ani în gulag, pentru că s-a încumetat să ocupe funcția de inspector școlar la minister.

Acelaşi destin l-a avut și Iancevschi Ignat Gavrilovici care, între anii 1941-1944, a fost notar al satului, iar pe urmă a devenit pedagog în școala din Chiperceni. Şi acesta a dispărut în gulagul sovietic.

Nota informativă a procurorului Osipov este plină de denunțuri ordinare asupra altor pedagogi importanți din sistemul de educație al anilor postbelici. Vom reveni la acest subiect.

George Mârzencu