CSI / Rusia

Scurgeri de gaz din Nord Stream: Este ”stupid și absurd” să suspectezi Rusia, declară Peskov

Este ”stupid şi absurd” să suspectezi că Rusia s-ar afla în spatele scurgerilor masive detectate după exploziile ce au avariat gazoductele Nord Stream, a declarat miercuri, 28 septembrie, Kremlinul, în timp ce europenii denunţă un act de ”sabotaj”, informează AFP și Agerpres.

„Era destul de previzibil” că unii vor declara că Rusia se află în spatele acestor scurgeri, a declarat pentru presă purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov. „Previzibil, stupid şi absurd”, a adăugat el.

Potrivit lui Peskov, aceste scurgeri ce afectează Nord Stream 1 şi 2 sunt ”problematice” pentru Moscova, ”pentru că ambele conducte sunt pline cu gaz (rusesc), iar gazul rusesc costă foarte mult”. „Acum, acest gaz este pe cale să se scurgă”, şi-a exprimat el regretul.

Trei scurgeri de gaz din conductele Nord Stream 1 şi 2 ce leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică au fost semnalate în zonele economice exclusive ale Danemarcei şi Suediei, în apropierea insulei daneze Bornholm.

Livrările de gaz prin conducta Nord Stream 1 au fost oprite de Rusia luna aceasta, iar noul gazoduct Nord Stream 2 nu a fost dat în exploatare în urma sancţiunilor europene impuse Rusiei după începerea agresiunii militare contra Ucrainei. Deşi scoase din funcţiune, cele două conducte au rămas pline cu gaz, relatează sursa citată.

UE a promis ”cel mai ferm răspuns” la acest ”sabotaj”, iar guvernul danez a calificat exploziile drept ”acte deliberate”.

Chiar dacă Uniunea Europeană sau Danemarca nu au precizat pe cine consideră responsabil, Ucraina a afirmat că aceste scurgeri sunt un ”act terorist planificat” de Rusia împotriva ţărilor europene.

Totodată, Peskov a îndemnat ”toată lumea să se gândească înainte de a se exprima, să aştepte rezultatele inspecţiilor pentru a şti dacă este vorba de o explozie sau nu”.

„Această situaţie necesită dialog, o interacţiune rapidă între toate părţile (implicate), pentru a şti ce s-a întâmplat. Deocamdată, constatăm o absenţă totală a dialogului”, a adăugat acesta.

Aceste scurgeri îndepărtează perspectiva unei viitoare reluări a livrărilor de gaz în Europa prin Nord Stream 1, care au fost întrerupte la începutul lui septembrie, în contextul tensiunilor din jurul ofensivei ruse în Ucraina. 


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *