Timpul Local

Se scumpesc lemnele de foc

Dacă la depozit preţul unui cub de lemne este de 600 de lei, pe Calea Basarabiei un metru cub poate să ajungă şi la 800 de lei. Cererea este mare, dar şi oferta este diversificată. Astfel că vânzătorii au oferte şi pentru acei care nu vor să aibă bătăi de cap în plus cu tăiatul lemnelor. Lemnele gata tăiate vor costa cel puţin cu 150 de lei mai mult pentru fiecare metru cub. Dar, mare atenţie: unii vânzători spun că oamenii pot fi lesne amăgiţi la procurarea lemnelor tăiate. Andrei, care se ocupă cu vânzarea lemnelor de câţiva ani, susţine că într-o maşină încape o cantitate mai mică de lemne tăiate decât de cele netăiate. Astfel, cu toate că o maşină cu lemne tăiate costă mai mult, cantitatea va fi mai mică, iar în loc de şase metri cubi oamenii s-ar putea alege cu doar cinci.

Un bărbat care tocmai negocia plata unui transport de lemne spune că, deşi are încălzire cu gaz natural, vrea să îşi procure lemne pentru că îl costă mult mai ieftin. Acesta a menţionat că banii care trebuie să îi dea pe încălzire pentru o lună îi vor ajunge să procure lemne pentru câteva luni sau chiar pentru toată iarna.

Vânzătorii profită din plin de această situaţie. Gheorghe, care vinde cu 5 mii de lei maşina de lemne, susţine că numărul cumpărătorilor a crescut, chiar dacă preţurile s-au majorat. El a ţinut să sublinieze că nu este ultima scumpire în anul acesta. „Toţi vor să aibă cât mai mult venit, aşa că, până la sfârşitul anului, urmează o altă scumpire, pentru că cererea este mare”, a conchis vânzătorul.

Pentru o tonă de cărbune, cumpărătorii vor trebui să mai scoată din buzunar alte 2.800 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *