Acum însă se adăpostește la o gară auto din Capitală. Acolo doarme în frig și mănâncă doar ceea ce-i oferă trecătorii. În pragul iernii femeia speră să-și găsească un acoperiș deasupra capului, în caz contrar, nu va putea face față înghețurilor.
Era luni dimineața. La Gara de Sud din Capitală bătea un vânt atât de puternic și rece, de aveai impresia că iată, iată te ia pe sus. Probabil din acest motiv majoritatea oamenilor s-au baricadat în interiorul clădirii. Tot acolo am găsit-o și pe Valentina Banari. O pensionară de 66 de ani, cu ochii triști și cu mâinile muncite. Femeia stătea timidă într-un colț din holul gării, așezată pe un scaun, care deja de o lună îi servește drept pat, drept masă și drept casă. Era flămândă…
Îmbrăcată într-o scurtă sură, îmbrobodită și încălțată în pâsle, doar așa bătrâna mai poate lupta cu frigul. Chiar dacă este pe drumuri de mai mult timp, femeia are hainele curate și este îngrijită.
Iubește viața și nu vrea să moară
Angajații gării deja o cunosc și o lasă acolo să înnopteze, știind că nu are unde se duce. „Ea este și surdă, și mută. Cu greu o înțelegem ce spune. Din ceea ce a scris, știm că nu are casă și nici cine s-o ajute, de aceea îi mai dăm noi câte ceva de mâncare”, povestește Larisa, o angajată la camera de păstrare a bagajelor, din cadrul gării. Oamenii care o văd zilnic acolo nu o ocolesc și nici nu o ignoră. Majoritatea împart cu ea mâncarea pe care și-o aduc de acasă sau pe care și-o cumpără. Unii au ajutat-o cu haine, alții i-au dat încălțăminte. Recunoștința ea și-o manifestă cum poate mai bine – îi cuprinde pe toți și …plânge!
Valentina Banari, pensionară
Trecută prin atâtea greutăți, se pare că femeia are toate motivele să fie nefericită, ea însă mereu încearcă să zâmbească. Uneori îi dau lacrimile, alteori scrâșnește din dinți, pentru că greu se mișcă din cauza unui picior traumatizat. Este invalidă, dar nu se dă bătută! Iubește viața și nu vrea să moară! Atunci când a aflat că suntem jurnaliști a scos dintr-o sacoșă zeci de documente. Le-a înșirat pe scaun, a luat un pix și o foaie și a început să ne „povestească” drama ei.
Alungată din casă de propriul fiu
Chiar dacă nu poate vorbi, mătușa Valentina a explicat suficient de clar prin semne și prin propoziții înșirate pe hârtie, că a fost alungată din casă de unicul său fiu. Acesta dorea să vândă casa, iar unicul „impediment” era maică-sa. El a convins-o să stea o perioadă la o prietenă, pentru ca „să facă reparație”, iar când aceasta a revenit, a aflat cu stupoare că acolo deja trăiesc alte persoane.
La scurt timp după ce a vândut casa, unicul său fecior a nimerit într-un accident rutier și a decedat. Bătrâna a comunicat acest lucru punându-și mâinile încrucișate pe piept. Chiar dacă el a lăsat-o fără locuință, ea plânge de fiecare dată când își amintește că unicul său fiu nu mai este în viață. Plânsul însă n-o ajută să-și recupereze casa. Chiar dacă a făcut numeroase apeluri în diferite instanțe, dar și la instituții de stat, femeia nu a obținut nimic.
Ultimele câteva săptămâni femeia se adăpostește în incinta Gării de Sud
Spre exemplu, în anul 2009, Valentina Banari a adresat o plângere Guvernului Republicii Moldova, prin care cerea să fie ajutată să-și redobândească imobilul de pe strada Cărăușilor 8 din mun. Chișinău. Plângerea a fost examinată. În răspunsul oficial se anunța că la acel moment locuința ei aparținea unei cetățence născute în anul 1986, care în mai 2003, prin contract notarial de vânzare-cumpărare, a dobândit suprafața de teren unde se afla casa interlocutoarei mele. Totodată, dreptul deținătorului de teren a fost eliberat de Primăria mun. Chișinău în iulie 2006.
Chiar dacă putea să se adreseze în instanța de judecată, ea nu a mai găsit resurse și nici forțe să meargă să-și demonstreze dreptatea.
„Ajutați-mă, vă rog, să nu îngheț de frig iarna”
În anul 1991 moldoveanca a divorțat de soț. Acesta era alcoolic și o bătea ori de câte ori nu-i plăcea ceva. Prin semne ea demonstrează foarte emotiv că atunci avea o viață de calvar. Acum femeia nu mai știe nimic despre fostul ei partener de viață, însă ultima dată când l-a văzut, el era om al străzii. Interlocutoarea mea scrie pe o foiță și plânge „nu m-am gândit niciodată că voi ajunge ca el: fără casă și fără… demnitate”.
După ce i-a decedat fiul, ea a rămas singură și deja de câțiva ani umblă pe drumuri. La Gara de Sud din Chișinău stă doar de o lună, până acum însă a apucat să doarmă peste tot. Iar unica ei sursă de existență este pensia, care cu puțin depășește 800 de lei.
Carnetul de muncă este unica ei mândrie
Mătușa Valentina are doar o singură dorință pe care a notat-o cu grijă pe un colț de hârtie: „Ajutați-mă, vă rog, să ajung la un azil pentru bătrâni sau la un centru, unde să am o bucată de pâine și un loc călduț ca să nu îngheț de frig iarna”. Aceste cuvinte ale bătrânei au emoționat cei câțiva oameni care s-au strâns în jurul ei, cât timp am stat de vorbă. Vorbele dureroase nu sunt totuși suficiente pentru ca ea să ajungă la un azil de bătrâni.
Autorități, implicați-vă!
Femeia are viză de reședință în sectorul Râșcani al Capitalei. Prin urmare, conform specialiștilor, ea trebuie să se prezinte la direcția socială a sectorului, unde angajații trebuie s-o informeze și s-o ajute să obțină documentele necesare pentru a putea ajunge în unul dintre azilurile din țară.
Există și alte soluții mai rapide, dar nu foarte comode. Direcţia generală asistenţă socială coordonează activitatea „Centrului de găzduire şi orientare pentru persoanele fără domiciliu stabil” din str. Haltei 2, Chișinău. Aici femeia are nevoie doar de un certificat de la medic și poate rămâne pe timp de noapte. Ziua ea însă nu poate să se afle la acest centru. Exact același lucru se întâmplă și la „Căminul de noapte pentru persoanele fără adăpost „Sfântul Ștefan” din comuna Stăuceni, mun. Chișinău.
Reporterii TIMPUL au discutat cu reprezentanții instituției. Aceștia s-au arătat dispuși să o primească, să-i ofere cină, dejun, dar și posibilitatea de a face duș și de a dormi la cald. Problema constă în faptul că ziua nimeni nu are dreptul să se afle acolo, iar medicii avertizează că pentru o pensionară invalidă, câteva ore petrecute afară pe timp de iarnă, ar putea fi fatale.
Chiar în aceste clipe Mătușa Valentina se află în incinta Gării de Sud din capitală
La fel, noi l-am contactat și pe Gheorghe Gherștega, directorul Azilului republican pentru invalizi și pensionari din Chișinău, ca să aflăm cum Valentina Banari ar putea fi cazată acolo. De la acesta am aflat că pensionara poate ajunge în instituție doar cu îndreptare de la Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei al Republicii Moldova, care la rândul său trebuie să fie sesizat de Direcţia asistenţă socială a sectorului Râşcani.
Nu se cunoaște exact câţi oameni fără adăpost sunt în R. Moldova. Neoficial însă numărul acestora este trecut de 12 mii. Cei mai mulţi dintre ei sunt în orașele Chişinău și Bălți.
Notă! TIMPUL va urmări în continuare acest caz, însă totodată avem speranța că instituțiile responsabile se vor autosesiza și nu vor permite ca această femeie să se stingă cu zile sub ochii a zeci de oameni.
