În perioada 13-15 septembrie, secretarul general adjunct NATO, Mircea Geoană, va efectua o vizită oficială în Republica Moldova. Oficialul va avea întrevedere cu șefa statului Maia Sandu, președintele Parlamentului, Igor Grosu, dar și cu prim-ministrul Dorin Recean. Un anunț în acest sens a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.
Astfel, în cadrul vizitei vor fi discutate ultimele evoluții ce țin de securitatea regională, dar și prioritățile de cooperare pe linia Republicii Moldova – NATO, posibilitățile de obținere a expertizei și asistenței NATO pentru eforturile de democratizare, dar și modernizare a țării noastre, a precizat Vodă, transmite TV8.
Anterior, oficialul NATO a menționat că este deschis să discute orice subiect cu autoritățile de la Chișinău.
„Plănuiesc să vizitez Republica Moldova. Am avut una sau două propuneri de calendar, dar au fost și schimbări la nivel guvernamental în Republica Moldova. Voi veni cu mare plăcere în următoarele câteva luni de zile și după cum acest interviu denotă, sunt absolut deschis să discutăm orice subiect de interes pentru partenerii noștri din Republica Moldova și sunt hotărât să continui să fiu și eu ca lider al NATO și noi ca prieteni ai Republicii Moldova de partea destinului european al Republicii Moldova”, a declarat anterior Geoană.