Culinar.md

Secretele dietei cu lămâie

 Înainte de a începe dieta trebuie să elimini toxinele din corp, pentru că îţi încetinesc metabolismul. Aşadar, cu două zile înainte, consumă doar alimente naturale, multe legume şi fructe şi bea multă apă pentru a facilita eliminarea toxinelor. Accelerează procesul de curăţare prin consumul limonadei de-a lungul întregii zile.

Cura cu lamâie

Cura cu lămâie durează 16 zile, iar rezultatele sunt mai mult decât mulţumitoare. Începi prin a bea în prima zi sucul de la o lămâie, a doua zi de la două lămâi şi tot aşa pâna ajungi în a şaptea zi să bei sucul de la şapte lămâi. Sucul de lămâie nu se bea concentrat, ci se diluează cu apă plată sau cu ceaiuri de plante. După cele şapte zile, se face o pauză de două zile. Cura se continuă apoi în sens invers, începând cu sucul de la şapte lămâi şi terminând a şaptea zi cu sucul unei singure lămâi.

Regula nr. 1: Bea suc de lămâie imediat ce te trezeşti

Bea un pahar de suc de lămâie cu apă călduţă imediat ce te trezeşti dimineaţa (3-4 linguri de suc la un pahar de apă) şi ia micul dejun peste jumătate de oră. Apoi, pe parcursul întregii zile, nu uita să consumi cei 2 litri de apă obligatorii.
Beneficii – îndoit cu apă, sucul de lămâie stimulează sistemul digestiv, favorizează tranzitul intestinal şi elimină toxinele.

Regula nr. 2: Suplimentează aportul de vitamina C

Mănâncă cel puţin 5 porţii de legume şi fructe pe zi. Ideal ar fi să ai două gustări de fructe (sucul de lămâie de dimineaţa ţine locul unui fruct) şi salate la toate cele trei mese principale. De asemenea, poţi pasa o banană pe care să o consumi cu cereale dimineaţa, ceea ce se va constitui într-un pansament gastric excelent. La prânz, mănâncă salată de roşii sau verde în care adaugă morcov ras. Fructe şi legume ce conţin o cantitate mare de vitamina C sunt citricele, kiwi, ananasul, ardeii şi broccoli.
Secretul este că vitamina C favorizează metabolismul grăsimilor şi ajută la pierderea în greutate.

Regula nr. 3: Reglează concentraţia de zahăr din sânge

Foloseşte suc de lămâie la prepararea tuturor mâncărurilor care permit acest lucru. În paralel, optează pentru alimente cu un indice glicemic scăzut, cum ar fi pânea, orezul şi cerealele integrale, legumele şi carnea albă. De asemenea, fibrele nu trebuie să lipsească din alimentaţie pentru că încetinesc trecerea zahărului în sânge. Această regulă trebuie respectată deoarece un nivel ridicat de zahăr în sânge favorizează stocarea zaharurilor sub formă de grăsimi.

Regula nr. 4: Cât mai puţine dulciuri

Ar trebui să uiţi că există prajituri, aşa că fructele ar fi bine să devină desertul tău preferat – poţi mânca fructe coapte, cu nuci, migdale şi miere. Şi… atenţie la etichetele care au menţiunea «glucoză», «fructoză», «maltoză» şi «dextroză» – este vorba de zahăr!
De ce să renunţi la dulciuri? Pentru că zahărul creşte producţia de insulină şi, implicit, stocarea grăsimilor.

Regula nr. 5: Optează pentru alimente naturale

Este mai greu, dar sigur putem avea o alimentaţie bazată pe produse naturale – pâine, orez şi paste integrale, legume şi fructe proaspete, mâncare gătită în casă. Mănâncă zilnic crudităţi, prepară-ţi în casă sucurile de fructe, găteşte din legume proaspete. De asemenea, obişnuieşte-te să te uiţi pe etichetă şi să alegi alimentele care conţin cele mai puţine substanţe chimice, fără conservanţi, coloranţi şi aditivi. De asemenea, renunţă la carne roşie, produse de patiserie şi alimentele prelucrate industrial deoarece conţin lipide «rele» care favorizează stocarea grăsimilor.

Regula nr. 6: Trebuie să ai o digestie bună

Evită orice neajuns din acest punct de vedere – ia masa la ore regulate, mestecă bine alimentele, fii calm în timp ce mănânci şi, mai ales, evită să mănânci uitându-te la televizor sau lucrând la calculator. Şi toate acestea pentru că o digestie proastă încetineşte metabolismul, facilitând îngrăşarea.

Sucul de lămâie, aliatul oricărei diete

activează secreţia bilei
ajută la descompunerea nutrienţilor
reglează metabolismul grăsimilor
purifică sângele
reglează concentraţia de zahăr din sânge
stimulează secreţia sucurilor gastrice
facilitează digestia, stimulând eliminarea grăsimilor

ATENŢIE!

Dieta cu lămâie este interzisă persoanelor care suferă de afecţiuni renale, biliare sau digestive, precum şi copiilor şi bătrânilor.

Sursa: Revista Felicia

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *