Șefa Comisiei Europene va vizita marți Kievul, în timp ce UE pregătește noi sancțiuni împotriva Moscovei
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se va deplasa marţi, 9 mai, la Kiev pentru a se întâlni cu preşedintele Volodimir Zelenski, a anunţat luni, 8 mai, purtătorul său de cuvânt, transmite DPA și Agerpres.
Cea de-a cincea vizită efectuată de Von der Leyen în Ucraina de când Rusia a lansat o invazie la scară largă în această ţară la 24 februarie 2022 are loc la o dată simbolică pentru Europa.
Menționăm că pe 9 mai, Uniunea Europeană sărbătoreştepacea durabilă între membrii săi care a urmat sfârşitului celui de-al Doilea Război Mondial în 1945, în timp ce Rusia îşi marchează victoria asupra Germaniei naziste printr-o paradă militară anuală.
În contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, care se află în al doilea an, șefa Comisiei Europene reafirmă sprijinul neclintit al UE faţă de această ţară”, a declarat purtătorul de cuvânt la Bruxelles.
În 2022, Ucraina a fost desemnată drept ţară candidată la aderarea la UE şi aşteaptă o evaluare din partea Comisiei pentru a stabili dacă eforturile sale de reformă sunt suficiente pentru a începe negocierile oficiale de aderare.
De asemenea, Bruxelles a acordat până în prezent Ucrainei un ajutor militar, financiar şi umanitar în valoare de 67 de miliarde de euro, în timp ce se lucrează la un nou set de sancţiuni economice împotriva Rusiei.
Potrivit unor surse din UE, blocul comunitar intenţionează, de asemenea, să îşi restrângă şi mai mult exporturile, încercând să combată eludarea sancţiunilor existente împotriva Rusiei prin exportul de bunuri prin intermediul altor ţări care nu au măsuri comerciale punitive împotriva Moscovei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
V D Stupid