Politică

Serbia neagă implicarea cetățenilor săi în acțiuni de destabilizare în Republica Moldova, așa cum anunțase Maia Sandu

Ministrul sârb al Afacerilor Externe, Ivica Dacic, a negat marți, 14 februarie, afirmațiile președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, care a vorbit luni despre posibila participare a unor cetățeni sârbi la acțiuni ce vizează destabilizarea situației în Republica Moldova, transmite TV8, informații parvenite de la serviciile secrete ucrainene.

„Solicităm autorităților moldovenești să transmită de urgență toate informațiile pe care le dețin, pentru că nu am primit niciodată o astfel de sesizare din partea Republicii Moldova”, a precizat Ivica Dacic, care a adăugat că a cerut ambasadorului sârb de la Chișinău să solicite de urgență clarificarea acestei declarații.

Luni, Maia Sandu a declarat că ”documentele recepționate de la partenerii noștri ucraineni demonstrează o bună documentare a locațiilor și aspectelor logistice pentru organizarea acestor activități subversive. De asemenea, planul presupune folosirea persoanelor din afara țării pentru acțiunile cu caracter violent. De exemplu, materialele conțin instrucțiuni despre regulile de intrare în Republica Moldova pentru cetățeni ai Federației Ruse, Republicii Belarus, Serbiei și Muntenegru”.

Vă amintim că cetățenii sârbi sunt implicați activ de partea Rusiei în invazia din Ucraina, unii dintre aceștia luptând pentru grupul Wagner.

Menționăm că preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a cerut Rusiei la 17 ianuarie să nu mai recruteze cetăţeni sârbi pentru a lupta alături de mercenarii Grupului Wagner în Ucraina.

De asemenea, Vucic, susținătorul lui Putin, a criticat site-urile ruseşti şi grupurile de social media care publică anunţuri în limba sârbă în care grupul privat de mercenari solicită voluntari care să i se alăture.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *