Politică

Sesiunea de toamnă-iarnă va începe săptămâna viitoare

În primul rând el a accentuat că prioritatea deputaților și a sa personală este îmbunătățirea calității vieții oamenilor. Iar pentru aceasta sunt necesare un șir de acțiuni prioritare. În primul rând șeful legislativului s-a referit la necesitatea implementării Acordului de asociere. ”Ca să fie viața mai bună trebuie să ne aliniem unor modele care funcționează mai bine, unde viața cetățenilor este mai bună. Nu există un model mai bun, care asigură un trai decent, cum e UE”, a declarat Andrian Candu.

”Pentru a recupera trebuie să ne mișcăm foarte eficient și foarte planificat. Iată de ce parlamentul poate pentru prima dată are o agendă clară ce trebuie să facă în fiecare sesiune, ce legi trebuie votate și implementate, cine sunt responsabili pentru elaborare și implementare”, a mai spus Candu.

A doua chestiune menționată de șeful legislativului este reforma justiției și combaterea corupției. ” Nu mai e de ascuns cât de dezamăgiți sunt cetățenii față de justiție și lupta împotriva corupției, sunt câteva instituții – care ar trebui să o facă – CNI, CNA, PG și evident instanțele de judecată. Nu am văzut niciun dosar în câțiva ani de existență a CNI și nicio condsamnare. Aceste instituții trebuie reorganizate poate chiar lcihidate și create altele”, a declarat Andrian Candu.

În acest sens, el a făcut și un anunț și anume că săptămâna viitoare un procuror din România, cu experiență de DNA vine în Republica Moldova unde va asista Centrul Național Anticorupție și chiar va avea posibilitatea să revizuiască dosare. ”La mesajul DNA să treacă Prutul, o primă rândunică va veni săptămâna viitoare”, a declarat Candu.

El s-a referit și la alte reforme în justiție pe care intenționează să le promoveze, inclusiv testarea integrității tuturor judecătorilor și reangajarea în sistem doar a celor care merită. ”Împreună cu partenerii internaționali voi lansa propuneri privind reformarea radicală a instanțelor de judecată – testarea integrității tuturor judecătorilor, testarea provenienței averii și abia după – reconfirmarea acestora în calitate de judecători”, a declarat Andrian Candu.

Modificarea legislației ce ține de activitatea sectorului financiar-bancar, continuarea investigației furtului miliardului, tragerea la răspundere a persoanelor vinovate sunt alte priorități enunțate de șeful legislativului.

De asemenea, Andrian Candu a menționat importanța modificării Codului Audiovizualului și stăvilirea propagandei externe, dar în așa fel ca să nu fie încălcat dreptul la libera exprimare. De asemenea, el a anunțat că în luna noiembrie vor intra în vedere prevederile legale prin care instituțiile media vor fi obligate să prezinte cine sunt fondatorii și beneficiarii.

Mediul de afaceri este o altă prioritate. ”Suntem la faza finală a elaborării unui pachet de legi ce ține autorizațiile de comerț și construcții, implementarea ghișeului unic care va reduce corupția și birocrația. Vor fi aprobate noi reguli de interacționare dintre mediul de afaceri și stat. Trecem de la sistemul de autorizări la cel de notificări. Este un nou concept și în mai multe domenii începem alte modele cu platformă electronică”, a precizat Andrian Candu

El s-a referit și la necesitatea unor modificări în domeniul legislației privind impozitarea. ”E cazul să revenim la o singură rată de impozitare și pentru persoanele fizice și juridice și impozitarea mai mare, sau aplicarea unei taxe de lux pentru oamenii cu venituri mari”.

sursa: infotag.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *