RăzboiUcraina

Situația din zona orașului Bahmut rămâne dificilă, susține comandantul forțelor terestre ucrainene

Situaţia din zona oraşului Bahmut, din estul Ucrainei, rămâne dificilă, dar forţele armate ucrainene resping toate încercările ocupanților ruși de a captura oraşul, a afirmat luni, 13 martie, comandantul forţelor terestre ucrainene, generalul Oleksandr Sîrskii, transmite Reuters.

”Situaţia din jurul oraşului Bahmut rămâne dificilă”, a declarat Sîrskii, potrivit canalului de Telegram a Centrului media al armatei ucrainene.

”Toate tentativele inamicului de a captura oraşul sunt respinse cu artilerie, tancuri şi alte arme”, a mai adăugat oficialul ucrainean.

De asemenea, el a mai adăugat că gruparea de mercenari rusă Wagner ”atacă din mai multe direcţii încercând să spargă apărarea trupelor ucrainene şi să avanseze către districtele centrale ale oraşului”.

Menționăm că Reuters, nu au putut verifica informațiile din surse independente.

Vinei, Mihailo Podoleak, consilierul preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski a declarat că Kievul a decis să continue luptele la Bahmut deoarece bătălia epuizează cele mai bune unităţi ale armatei ruse.

Pentru Moscova cucerirea oraşului Bahmut este un obiectiv important pentru că ar însemna străpungerea apărării ucrainene şi ar fi un pas spre capturarea întregii regiuni industriale Donbas.

La 24 februarie 2022, Rusia a lansat o agresiune neprovocată şi nejustificată împotriva Ucrainei vecine. Moscova susţine constant că desfăşoară o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a populaţiei rusofone din Ucraina.

De mai multe ori, Kievul a afirmat că, înainte de a discuta despre un plan de pace cu Moscova, rușii trebuie să părăsească întregul teritoriu al Ucrainei, inclusiv regiunile anexate în 2022 şi peninsula Crimeea. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *