Situația la centrala nucleară Zaporojie este ”gravă”, dar în curs de ”stabilizare”, declară șeful AIEA
Situaţia la centrala nucleară ucraineană Zaporojie este ”gravă” în urma distrugerii barajului de la Nova Kahovka, dar în curs de ”stabilizare”, a declarat joi, 15 iunie, după o vizită la această centrală directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, transmite AFP și Agerpres.
”Putem observa, de o parte, că situaţia este gravă, consecinţele sunt aici şi ele sunt reale. În paralel, se iau măsuri pentru stabilizarea situaţiei”, a rezumat directorul general al AIEA, fără a preciza măsurile la care a făcut referire.
Vizita lui Rafael Grossi la centrala nucleară Zaporojie, cea mai mare din Europa, a avut ca principal obiectiv să determine dacă aceasta este pusă în pericol în urma distrugerii barajului Nova Kahovka de pe fluviul Nipru, ale cărui ape sunt folosite pentru răcirea celor şase reactoare ale centralei.
Centrala dispune de ”apă suficientă”, dar ”nu am putut să văd bazinele de răcire (…), ecluzele, canalele care constituie sistemul indispensabil răcirii” reactoarelor, a mai directorul general al AIEA.
”Era foarte important să pot face propria mea evaluare a situaţiei împreună cu experţii mei”, a completat Rafael Grossi, care estimase marţi că nu există vreun ”pericol imediat” pentru această centrală ocupată de trupele ruse, dar care funcţionează cu personal ucrainean. AIEA are permanent o echipă de experţi la faţa locului.
Directorul companiei ruse de stat responsabilă cu sectorul nuclear civil, Rosatom, Aleksei Ligacev, a declarat după vizita lui Grossi la centrala Zaporojie că directorul AIEA a putut să inspecteze centrala şi să se asigure că personalul acesteia face totul pentru a garanta securitatea instalaţiei, consemnează agenţia EFE.
”Personalul centralei este foarte profesionist” şi calculează toate riscurile tehnologice, dar ”pericolul militar al unui atac direct asupra instalaţiei în condiţiile actuale creşte”, mai ales că centrala se află aproape de linia de contact dintre trupele ruse şi ucrainene, iar armata ucraineană şi-a lansat mult trâmbiţata contraofensivă, a adăugat oficialul rus.
De asemenea, el a asigurat că Rusia respectă un set de cinci principii enunţate de directorul general al AIEA pentru a preveni la Zaporojie un dezastru nuclear cum a fost cel de la Cernobîl în 1986, adăugând că pentru aceasta este nevoie şi de sprijinul Ucrainei.
Zone centralei a fost de mai multe ori lovită de obuze, atacuri pentru care trupele ruse şi cele ucrainene s-au acuzat reciproc. Centrala a fost astfel deconectată repetat de la sursele externe de alimentare cu energie electrică, surse care sunt foarte importante pentru răcirea reactoarelor, situaţii rezolvate punctual prin pornirea generatoarelor diesel.