Situație tensionată în Crimeea. Tătarii au blocat un drum important

Blocada comercială a fost iniţiată de minoritatea tătară care acuză administraţia din peninsulă de încălcarea drepturilor sale.
Tătarii din Crimeea vor să oprească livrarea produselor alimentare în peninsulă, iar apoi să convingă autorităţile constituţionale să întrerupă şi aprovizionarea cu energie electrică. Transportul de călători nu va fi restricționat.
Potrivit organizatorilor, măsura vine ca reacţie la încălcarea sistematică a drepturilor etniei băştinaşe din Crimeea. Liderii tătarilor mai spun că blocada are drept scop şi suspendarea relaţiilor economice cu regimul de ocupație din peninsulă.
Pentru a reduce impactul asupra locuitorilor, ei propun crearea unor centre comerciale în regiunea Herson, la linia administrativă cu peninsula Crimeea.
De cealaltă parte, așa-numitul guvernator al regiunii, Serghei Aksionov, afirmă că măsura este contraproductivă şi va crea bariere între cetăţenii ucraineni şi ruşi.
Deși spune că blocada nu va avea impact economic, Aksionov a dispus mobilizarea milițiilor locale. Tătarii sunt susţinuţi de mişcarea paramilitară Sectorul de dreapta.
sursa: publika.md