În primul text Iisus le atrage atenția ucenicilor: „Între voi nu trebuie să fie aşa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru. Şi care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă. Că şi Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi." (v. 43-45). Dar în următorul i-a spus fariseului: „Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă, cu lacrimi, Mi-a udat picioarele şi le-a şters cu părul ei. Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. De aceea îţi zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, puţin iubeşte." (v. 44-47)
Exact ce le cerea Iisus ucenicilor nu a făcut fariseul Simeon. Nu l-a slujit pe Iisus. Și noi știm că Iisus le-a spălat ucenicilor picioarele la Cina cea de Taină. Simeon s-a uitat la rangul lui. Așa cum mulți facem în ziua de azi. Ni se pare că un anume statut social ne așază deasupra celorlalți, așteptăm – așa cum citim și în Noul, și în Vechiul Testament – scaunul din capul mesei. Așteptăm să fim serviți de alții. Nu ne aplecăm niciodată înaintea celor pe care îi considerăm mai mici decât noi. Dar sperăm că Iisus ne va spune aceleași cuvinte pe cate i le-a spus femeii păcătoase: „iertate îți sunt păcatele tale".
Pentru că Dumnezeu nu a căutat la fața omului; că era fariseu, apostol sau o femeie păcătoasă. Tuturor ne-a cerut să ne smerim. Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om pentru mântuirea noastră. Cum spune Pavel la Filipeni: „S-a smerit pe Sine, chip de rob luând". Dar noi nu suntem capabili să ne smerim în fața celor ca noi. De la om la om. Cu siguranță că și fariseul s-a crezut egal cu Iisus, nu s-a gândit că în fața lui stă Dumnezeu întrupat. Dacă se gândea la asta, s-ar fi aruncat negreșit la picioarele lui Iisus.
Asta e problema cu noi, oamenii, care singuri ne numim creștini. Că nu ne uităm la cel de lângă noi ca la unul care are în el chipul lui Dumnezeu prin creație. Și atunci credem că averea sau funcția sau viețuirea ne face mai buni decât ceilalți. Și asta e o lipsă de iubire. De aceea Iisus a spus că celui care iubește mult, mult i se iartă.
Să ne gândim când ne-am comportat așa cum Iisus le cere apostolilor și când ne-am comportat ca Simon, plini de mândrie și de judecată.
