ActualitateSănătate

Solidaritatea poate schimba destine. Transplantul de celule stem, singura șansă a Anastasiei

Irinel Iulian și Monica luptă de ani de zile pentru sănătatea fiicei lor, Anastasia. Încă de la naștere au realizat că nu vor avea o viață ușoară. Mezina a venit pe lume prematur, lucru care i-a afectat dezvoltarea intelectuală: Anastasia suferă de autism.

Fetița are acum 8 ani și merge la o școală specială și la terapii, progresele se lasă însă așteptate. Singura speranță a familiei este un transplant de celule stem care ar putea avea loc în Turcia. Intervenția este promițătoare, dar și foarte scumpă – costă 19.000€, iar părinții Anastasiei nu își permit să strângă atâția bani. Irinel este în șomaj în Germania, după ce firma la care lucra și-a restrâns activitatea, iar Monica se ocupă de Anastasia care are nevoie de îngrijire permanentă.

,,Autismul ne-a afectat pe toți din familie. Tatăl copiilor mei a avut dificultăți în a accepta boala la început. După ce a acceptat situația, a plecat la muncă în străinătate să strângă bani pentru sesiunile de terapie, vitale pentru Anastasia.
Eu a trebuit să renunț la serviciu și să stau acasă cu fetița pentru că e dependentă de mine. Nu se poate îmbrăca singură, nu comunică asemeni unui copil de vârsta ei, se confruntă cu tot felul de stări, țipă, are tot felul de stereotipii. Singurul lucru care o mai liniștește este desenul și îmbrățișările surioarei sale mai mari. Atunci când o nemulțumește ceva se exprimă prin pictură ori merge către sora ei, să o ia în brațe”,  a povestit printre suspine Monica, mama copilei. Sofia are 11 ani și e oaza de liniște a Anastasiei Cele două fetițe sunt inseparabile: dorm împreună, colorează împreună, se joacă împreună. Sofia este foarte afectuoasă și are grijă ca surioara mai mică să simtă că e în siguranță în prezența ei. ,,Mă îngrijorează și viitorul Sofiei. Nu vrem ca Anastasia să ajungă pe viitor o povară pentru surioara ei mai mare. E responsabilitatea noastră ca și părinți să le oferim ambilor copii o viață normală. Ne confruntăm însă cu o realitate dură, una în care viitorul fiicei noastre depinde de generozitatea și compasiunea oamenilor” a mărturisit mama fetițelor. Irinel și Monica își înfruntă zilnic greutățile economice cu demnitate și speranță, încercând să le ofere celor două fetițe șansa la un viitor mai bun. Totul depinde însă de intervenția chirurgicală din Turcia, operație imposibil de achitat din veniturile lor modeste. ,,Ajutorul fiecăruia dintre noi înseamnă lumea întreagă pentru o familie greu încercată. În acest moment de cumpănă, orice donație poate face diferența. Să arătăm că umanitatea și compasiunea depășesc orice obstacol. Să o ajutăm pe Anastasia să scrie o poveste cu un final fericit!”. Este îndemnul președintelui Asociației ,,Salvează o inimă”, Vlad Plăcintă, cel care a deschis o campanie de strângere de fonduri în sprijinul familiei Purcăreață. Pentru donații din partea companiile accesați: https://salveazaoinima.ro/anastasia-purcareata/ Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ” CIF: 31015982 Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001 Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001 Cod SWIFT: BTRLRO22 Cod BIC: BTRL Banca: Banca Transilvania Botoșani Vă rugăm să menționați “ANASTASIA PURCAREATA” în detaliile plății.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *