Internațional

Soros avertizează: Invazia rusă ar putea fi începutul celui de-al treilea război mondial

Civilizaţia „ar putea să nu supravieţuiască” invaziei ruse în Ucraina, a atras marți atenția miliardarul american George Soros, 91 de ani, care a susținut că aceasta ar putea marca „începutul celui de-al treilea război mondial”, relatează BBC.

„Invazia a fost poate începutul celui de-al treilea război mondial şi civilizaţia noastră poate să nu-i supravieţuiască”, a declarat George Soros într-un discurs susţinut în cadrul unui dineu organizat în marja reuniunii Forumului Economic Mondial, la Davos.

Totodată, filantropul a îndemnat lumea să „folosească toate resursele pentru a pune capăt războiului”, adăugând că „cel mai bun şi singurul mod de a ne proteja civilizaţia este de a-l învinge pe (preşedintele Vladimir) Putin cât mai repede posibil”.

Potrivit lui Soros, Europa se află într-o poziție mai puternică decât credea, în ceea ce privește dependența de gazul rusesc.

„Eu cred că Putin este foarte inteligent şi într-un fel îi dictează Europei, ameninţând cu tăierea gazului. Însă în realitate dosarul lui este mai puţin solid decât crede el”, a mai spus George Soros.

La începutul lunii martie, Comisia Europeană a prezentat un plan intitulat REPowerEU de a reduce importurile de gaz rusesc cu două treimi până la finalul acestui an și de a pune capăt dependenței sale de aprovizionarea cu combustibil din Rusia „cu mult înainte de 2030”.

Eforturile de a interzice importurile rusești au fost însă blocate din cauza ezitării Germaniei. De asemenea, Ungaria s-a opus interzicerii petrolului rusesc.

Sursa: Libertatea.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

comentarii

  1. He may well be, unfortunately, so right. In 2009, I made a similar prediction about WWIII starting off in Eastern European because of EU weakness and Russian posture. I only hope that we’re both, oh so wrong about it !
    And now let me make you another prediction: there will NEVER, but NEVER be a so-called ‘Republic of Moldova’ as a full integrated member of the European Union. I’m much more sure of this than the other prediction… That’s not necessarily good nor bad news, but it will be tragic for both sides of the Prut.
    Se aude clasa politica de la Chisinau (si Bucuresti) !!? Hey, if you look into the horse’s mouth too long Bessarabians…

    1. Hello bro. Unfortunately you do not use the right language to address to the “modovian” citizens. Try in russian if you want to have any success. They are still with their lips on the russian butt, so do not disturb them.

Dă-i un răspuns lui La Sfat Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *