JustițiePolitică

Speakerul Parlamentului, șocat de atitudinea unor judecători în cadrul AGJ, care s-au opus alegerii noilor membri CSM: „Știam că lucrurile stau prost în justiție, dar ele arată mult mai prost decât mi-am imaginat”

Reforma justiției va continua indiferent de rezistența pe care o opune sistemul, a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu, care s-a arătat dezamăgit de cele întâmplate la ședința Adunării Generale a Judecătorilor (AGJ), dar și de refuzul magistraților de a-și alege membrii în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Igor Grosu spune că persoanele care se opun reformei justiției se opun și procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, notează IPN și Ziarul Național.

De asemenea, președintele Parlamentului s-a arătat dezamăgit de calitatea discursurilor rostite în timpul Adunării Generale a Judecătorilor și i-a criticat pe magistrați pentru decizia de a întrerupe ședința până la data de 28 aprilie. Igor Grosu spune că, prin refuzul de a-i numi pe membrii CSM din rândul judecătorilor, magistrații nu fac decât să tergiverseze procesul de curățare a sistemului.

„Știam că lucrurile stau prost în justiție, dar ele arată mult mai prost decât mi-am imaginat. Asta ne convinge că trebuie de mers până la capăt. Am fost șocat de discursul unor judecători mai vocali de acolo, sunt oameni care n-au trecut „pre-vettingul”, unii chiar au dat decizii scandaloase, au eliberat din pușcărie bandiți care au comandat omoruri. Dar au fost și judecători maturitatea cărora mi-a plăcut. Legea spune că ei trebuie să aleagă membrii CSM. Prin faptul că ei au decis ce au decis, au încălcat legea. Dacă judecătorii încalcă legea prin care urmau să aleagă membrii CSM, e o dovadă în plus că suntem pe calea cea dreaptă și trebuie să mergem înainte. Acest proces nu se oprește, chiar dacă ei încearcă să-l tergiverseze. Ei au 100 de ani la dispoziție, au amânat până după Paște, de credincioși ce sunt”, a declarat Grosu în cadrul unei emisiuni de la un post privat de televiziune.

Igor Grosu spune că reforma justiției se bucură de sprijinul întregii societăți și va continua oricât de mult se va opune sistemul. Potrivit președintelui Parlamentului, reforma justiției este principala condiționalitate impusă de Uniunea Europeană pentru a începe negocierea capitolelor de aderare, iar din acest motiv procesul de curățare a sistemului nu mai poate fi amânat.

„Stimați, judecători, lumea a văzut cât e de gol regele. Nu vă mai acoperiți cu independența justiției. Dacă asta e fața adevărată a justiției, ea trebuie schimbată. Trebuie aduși oameni noi, forțe proaspete. Cei care nu vor să se schimbe sistemul nu au nicio șansă, vom merge consecvent, există suportul poporului, există suportul partenerilor internaționali, există decizie politică foarte fermă de a duce reforma justiției până la capăt. Toate demisiile in corpore sunt o încercare de a sabota reforma, e o încercare de a bloca procesul de aderare la UE pentru că printre cele 9 recomandări, cea mai importantă este reforma justiției”, a mai spus președintele Parlamentului.

Vă amintim că cei 330 de judecători care au participat vinerea trecută la Adunarea Generală a Judecătorilor nu au votat cei cinci membri ai CSM din rândul magistraților care au trecut evaluarea Comisiei „pre-vetting” și au decis întreruperea ședinței până pe 28 aprilie curent. Până atunci, aceștia ar urma să scrie o declarație despre situația din justiție.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *