Streleț știa că va fi demis: ”Am înțeles asta, după ce nu i-am răspuns la telefon dlui Plahotniuc”
„Sâmbătă am fost telefonat de două ori de către Plahotniuc. L-am rugat pe dl Candu ca să-i transmită dlui Plahotniuc să nu mă mai telefoneze, pentru că nu răspund la apelurile care nu înregistrează numărul de telefon. Am înțeles atunci că se dorește să fie înlăturată o persoană, care încearcă să iasă de sub tipare”, a declarat Streleț.
În acest sens, premierul demis a menționat că PD nu dorește reforme adevărate, ci „conservarea sistemului, pentru că așa este comod să fie trase sforile”. Referitor la acuzațiile că nu ar avea un plan anti-criză, Streleț a negat acest lucru, spunând că planul este definitivat și se află la Ministerul Economiei.
De asemenea, el a negat orice implicare în protestele platformei civice „DA”, cerând ca să fie prezintate probe în acest sens. Premierul demisionar a spus că „conservarea sistemului actual nu va funcționa și că este necesară o reclădire a unui sistem nou”.
sursa: politic.md