Actualitate

STUDIU / Cum va arăta lumea în 2030

Un studiu realizat cu ajutorul a peste 800 de experți în domeniu prezintă modul în care va arăta lumea din viitor. Ei au realizat un top 7 al celor mai incredibile tehnologii pe care le vom vedea în jurul nostru până în 2030, notează businessinsider.com.

 Roboți industriali

 Aceștia sunt deja prezenți în industriile producătoare de mașini, de mobilă și nu numai. În viitorul apropiat, roboții vor lua locul unor meserii făcute de om, precum cea de farmacist. Experții preconizează că această schimbare se va petrece până în anul 2021.

 Senzori

 Internetul este o rețea aflată în plină expansiune și este prezent zilnic în viața noastră. În viitor, acesta va fi o componentă activă în îmbrăcămintea pe care o purtăm și chiar pe trotuarul pe care mergem. Până în 2022, un trilion de senzori vor fi conectați la rețeaua de Internet.

 Medicină

 Imprimarea 3D a revoluționat deja industria medicală. Această tehnologie a fost folosită pentru a înlocui o parte a cutiei toracice, însă până în anul 2024 ar putea fi folosită și pentru transplantul de organe.

 Internet

 În cadrul acestui studiu, 79% din participanți sunt de părere că Internetul va deveni un drept fundamental până în 2024.

 Telefonie mobilă

 Componentele electronice vor continua să crească în potențial și să scadă în dimensiune. Astfel, 80 % din experții implicați în acest studiu cred că până în 2024 oamenii vor intra în posesia telefoanelor mobile implantabile. Mai exact, în loc să comunice pe cale orală, utilizatorii vor putea să își transmită gândurile cu ajutorul undelor cerebrale.

 Automobile

 În prezent există numeroase aplicații care le permit utilizatorilor să găsească cel mai scurt drum, cea mai apropiată benzinărie sau să cheme un taxi în doi timpi și trei mișcări. Acestea le-au schimbat deja perspectiva proprietarilor de automobile. Astfel, până în 2026 aplicațiile vor fi din ce în ce mai prezente în viața conducătorilor auto, sunt de părere experții.

 Inteligența artificială

  Roboții sunt capabili să învețe din greșelile trecutului și să automatizeze decizii dificile, bazându-se pe date complexe. Experții sunt de părere că inteligența artificială va fi prezentă în fiecare companie până în anul 2026.

Sursa: Cotidianul.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *