CSI / RusiaInternațional

SUA sancționează Rusia și Iranul, acuzându-le de ”luare de ostatici” americani

Washingtonul a impus noi sancţiuni împotriva Gardienilor Revoluţiei din Iran şi a serviciului de securitate internă al Rusiei, FSB, acuzându-le de ”luare de ostatici” americani, printre care jurnalistul de la Wall Street Journal arestat luna trecută în Rusia, transmite AFP și Agerpres.

Statele Unite ”arată că nu este acceptabilă recurgerea la acest comportament josnic de a folosi fiinţe umane ca pioni, ca monedă de schimb, fără a plăti consecinţele”, a mai declarat un înalt oficial sub acoperirea anonimatului.

Ambele entităţi au făcut deja obiectul unor sancţiuni din partea Departamentului de Stat şi al Trezoreriei SUA.

Aceste sancţiuni suplimentare au ca scop ”tragerea la răspundere a vinovaţilor şi, astfel, prevenirea apariţiei unei noi serii de cazuri de acest tip”, a subliniat oficialul, potrivit sursei citate.

Menționăm că serviciile ruse de securitate l-au arestat la sfârşitul lunii martie pe Evan Gershkovich, în vârstă de 31 de ani, corespondentul cotidianului american Wall Street Journal, pentru ”spionaj”, în timp ce realiza un reportaj la Ekaterinburg, în Urali.

Kremlinul susţine că acesta a fost reţinut în ”flagrant delict” de ”spionaj”, fără a furniza însă nicio dovadă, cazul fiind clasificat ca secret. De asemenea, el este acuzat că a colectat informaţii despre industria de apărare.

Evan Gershkovich, familia sa, angajatorul şi autorităţile americane resping categoric aceste acuzaţii, pasibile de o pedeapsă de 20 de ani de închisoare, acuzând Moscova că îl vizează într-un mod total nefondat.

Washingtonul încearcă să obţină eliberarea sa, precum şi pe cea a lui Paul Whelan, un fost militar american arestat în Rusia în 2018 şi condamnat la 16 ani de închisoare pentru ”spionaj”, în pofida dezminţirilor sale, scrie Agerpres.

În 2022, printr-un schimb de prizonieri cu Moscova, Washingtonul a reuşit să obţină eliberarea baschetbalistei americane Brittney Griner, deţinută pentru trafic de droguri în Rusia, la schimb cu traficantul de arme Viktor Bout, încarcerat în SUA.

Cel puţin trei iraniano-americani sunt deţinuţi în Iran, printre care omul de afaceri Siamak Namazi. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *