Internațional

Szijjarto: Ucraina a refuzat ajutorul financiar bilateral oferit de Ungaria

Ministrul de externe ungar, Peter Szijjarto a declarat luni, 12 decembrie, la Bruxelles că Ucraina a înştiinţat Ungaria că nu doreşte să negocieze cu aceasta un ajutor financiar care să-i fie oferit de Budapesta în afara pachetului de asistenţă financiară de 18 miliarde de euro propus de Comisia Europeană, relatează agenţia EFE și Agerpres.

”Guvernul (ungar) a alocat pentru Ucraina 187 de milioane de euro în cadrul programului de sprijin de 18 miliarde de euro”, dar ”pentru Kiev cel mai important este ajutorul financiar comun” şi nu doreşte alte opţiuni, a precizat Szijjarto.

De asemenea, ministrul a reiterat că Ungaria se opune ajutorului financiar de 18 miliarde de euro pentru Ucraina, întrucât acesta presupune din nou emiterea de datorie comună de către blocul comunitar, şi a propus în schimb ca Budapesta să ofere Kievului pe bază bilaterală suma de 187 de milioane de euro ce ar reveni din partea Ungariei în acest plan de asistenţă, relatează AEFE.

Sâmbătă, celelalte 26 de state membre ale UE au ajuns la un acord pentru a debloca acest ajutor de 18 miliarde de euro oferit Ucrainei, în pofida veto-ului ungar. Soluţia găsită este de a atrage această sumă prin emitere de datorie cu garanţii oferite doar de statele membre, nu de bugetul comunitar.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *