Carte

Târgul de Carte nu a dus lipsă de cumpărători

Printre acestea se numără și Târgul de Carte 2012, ce a atras, în special, părinți și copii, dar și oamenii care de obicei aleg Internetul pentru a găsi o carte interesantă.

Timp de patru zile, Târgul de Carte 2012 și-a ținut ușile deschise. În pofida faptului că, în prezent, alte surse de informație lasă tot mai puțin teren cărților, numărul sporit al vizitatorilor a demonstrat că oamenii mai au nevoie de ele. Principalii oaspeți ai târgului au fost de departe părinții și copiii lor. De altfel, oferta librăriilor și editurilor a fost pe măsura cerinței micilor cititori. Albume, manuale, jocuri, cărți cu povești colorate toate au fost la îndemâna cumpărătorilor. De asemenea, în fiecare zi copiii au putut urmări spectacole de dansuri și cântece sau să participe la ateliere de modelare cu plastilină și hârtie. Nici cei mari nu au fost neglijați. Studenții și împătimiții de literatură bună au putut să-și completeze biblioteca cu titlurile prezentate de principalele edituri din Republica Moldova, România și Rusia. Specificul acestei ediții a târgului a fost faptul că majoritatea editurilor au fost reprezentate de distribuitorii locali. Prin asta se explică numărul mare de cumpărători la standurile rețelei de distribuție „Pro Noi”, „Librarius” și a Editurii „Litera”.

Târgul de Carte 2012 s-a încheiat ieri, 23 septembrie. La eveniment au participat 29 de companii (edituri, librării, școli de limbi străine, ateliere de creație, reviste etc.). Programul târgului a inclus prezentări de carte, discuții, o expoziție de desene și ateliere de creație.

Vizitatorii Târgului de Carte 2012

Gheorghe

 

E bine că târgul este organizat la începutul anului de studii, pentru că elevii și studenții pot afla ce noutăți s-au editat în ultimul timp. Mă bucur că majoritatea editurilor participante sunt cele românești. Oferta lor cuprinde cărți și publicații pentru toate domeniile: literatură, artă, știință etc.
De cele mai multe ori găsesc informația necesară pe Internet. Dar, în general, mă interesează literatura religioasă, ceea ce se găsește doar în librării specializate și mai puțin la târguri.

Cristina A.

Sunt filolog și citesc literatură de specialitate și beletristică. Caut cărți la un preț rezonabil pe care încă nu le am în bibliotecă, fiindcă la noi acum e foarte greu să găsești o carte bună, dar și accesibilă.
La târg oferta este mai mare decât într-o librărie. E salutar faptul că tipografiile sau editurile vin cu reduceri de până la 30 la sută.

Irina C.

În general citesc foarte mult, aproximativ o carte pe săptămână. Sunt studentă la politologie și mă interesează cărțile din domeniul științelor politice. Ceea ce ține de literatură artistică, îi citesc pe autorii contemporani: Llosa, Marquez, Coelho, deși admir și scriitorii clasici. Romanul Demonii de F. Dostoievski este cartea mea preferată.

Oleg

Cumpărăm un volum cu rețete pentru nou-născuți. Până acum toată informația am găsit-o în Internet, care e foarte dezvoltat. Sunt părinți care cred în cuvântul tipărit, pentru că oferă alte senzații decât ceea ce citești pe o tabletă. Dar eu, dacă vreau să citesc o carte, o găsesc pe Internet.

Tatiana P.

Mă interesează în special cărțile de psihologie și beletristica. Am cumpărat o carte de psihologie și romanul Învingătorul este întotdeauna singur de Paulo Coelho, pe care-l căutam de mult.
Vreau să spun că, spre deosebire de câteva decenii în urmă, astăzi avem acces la foarte multe cărți și putem să ne formăm ca personalități. Însă oamenii citesc mai puțin. Înainte, ei citeau mai mult, poate pentru că era patima fructului interzis, căci multe cărți erau oprite de cenzură.


Olga

Mă interesează mai mult cărțile pentru copii de diferite vârste. Pentru mine însă, caut cărți în limba engleză, dar e cam complicat să găsesc ceva. Nu mă interesează literatura de specialitate, cum ar fi sfaturi de sănătate sau arta culinară, pentru că asta găsești în Internet. Aș vrea să citesc în schimb cărți originale în limba engleză.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *